Glavan Petru - susținerea tezei de doctor în științe medicale
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, sala de conferințe 205 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, mun. Chișinău)
Ședința comisiei de susținere publică a tezei de doctor în științe medicale cu tema „Identificarea medico-legală a violenței domestice fizice la adulți”
A studentului-doctorand: Glavan Petru
Program de doctorat: 351.01 Medicină legală
Conducător științific: Pădure Andrei, doctor habilitat în ştiințe medicale, conferențiar universitar, Catedra de medicină legală, USMF „Nicolae Testemiţanu”.
Membrii Comisiei de îndrumare
Spinei Larisa, doctor habilitat în ştiințe medicale, profesor universitar, Catedra de Medicină Socială și Management „Nicolae Testemițanu”, USMF „Nicolae Testemiţanu”;
Cazacu Doina, doctor în drept, conferențiar universitar, Departamentului Drept Internațional și European, Universitatea de Stat din Moldova;
Bondarev Anatolii, doctor în ştiințe medicale, conferențiar universitar, Catedra de medicină legală, USMF „Nicolae Testemiţanu”.
Membrii Comisiei de doctorat
1. Gramma Rodica, doctor habilitat în ştiințe medicale, conferențiar universitar, Catedra de medicină legală, USMF „Nicolae Testemiţanu” - președinte;
2. Pădure Andrei, doctor habilitat în ştiințe medicale, conferențiar universitar, Catedra de medicină legală, USMF „Nicolae Testemiţanu” - conducător științific;
3. Bondarev Anatolii, doctor în ştiințe medicale, conferențiar universitar, Catedra de medicină legală, USMF „Nicolae Testemiţanu” – referent, memebru al comisiei de îndrumare;
4. Scripcaru Călin, doctor în ştiințe medicale, profesor universitar, Facultatea de Drept și Științe administrative, Disciplina medicina legală, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România – referent;
5.Bodrug-LunguValentina, doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar, Departamentul Științe ale Educației, Universitatea de Stat din Moldova – referent.
Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronică:
Teza: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/32483
Rezumatul tezei: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/32484
Summary of the doctoral thesis: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/32485
*Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 214 între orele 9.00-18.00).
Informație referitor la pretendentul la titlul științific:
Petru Glavan a absolvit în anul 2019 Facultatea de Medicină a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Tetemițanu”. În același an a fost înmatriculat la studii postuniversitare prin rezidențiat, specialitatea Medicină legală, pe care le-a absolvit în anul 2022. În perioada anilor 2022-2025 a urmat studii superioare de doctorat în Școala doctorală în domeniul Științe medicale. Din anul 2020 activează în calitate de asistent universitar la Catedra de medicină legală, fiind implicat în activități didactice și de cercetare științifică.
Cele mai relevante publicații:
- Articole în reviste științifice peste hotare:
- articole în reviste ISI, SCOPUS și alte baze de date internaționale
- Toporeț N., Pădure A., Bondarev A., Glavan P. Role of the health system and forensic medical investigations in proving domestic violence. In: Romanian Journal of Legal Medicine. 2022, no. 30(4), pp. 200-203. ISSN 1221-8618 (print); ISSN 1844-8585 (online). DOI: 10.4323/rjlm.2022.200 (IF 0,164)
- Articole în reviste științifice naționale acreditate:
- articole în reviste de categoria B
- Glavan P., Pădure A., Bondarev A. Rolul sistemului sănătății în combaterea violenței sexuale din Republica Moldova. În: Arta Medica. 2024, 4(93), pp. 40-45. ISSN 1810-1852. DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.14549429
- Glavan P., Pădure A., Bondarev A. Impactul violenței în familie asupra victimelor și comunității. În: Arta Medica, 2024, 4(93), p. 23-27, ISSN 1810-1852. DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.14549318
- Glavan P., Pădure A., Bondarev A. Prejudecățile actualilor și viitorilor medici asociate violenței domestice. În: Legea și Viața, publicație științifico-practică. 2025, 1(381), pp. 64-79, ISSN 2587-4365. https://doi.org/10.5281/zenodo.15525927
- Glavan P., Pădure A., Bondarev A. Exploring knowledge and perceptions of domestic violence among medical students and physicians in the Republic of Moldova. In: Mold J Health Sci. 2025, 12(2), pp. 22-29. ISSN: 2345-1467. DOI: https://doi.org/10.52645/MJHS.2025.2.04
- articole în reviste de categoria C
- Pădure A., Bondarev A., Toporeț N., Glavan P. Portretul psihosocial al victimei violenței în familie. În: Legea și Viața, publicație științifico-practică, 2022, pp. 118-122. ISBN 2587-4365.
- Pădure A., Glavan P., Bondarev A., Spinei L., Cazacu D. Cunoștințele și percepțiile medicilor și mediciniștilor cu privire la violența în familie. Chișinău: „Print Caro”, 2023. 116 p. ISBN 978-9975-180-09-2.
- Pădure A., Glavan P., Bondarev A., Arnaut O., Cazacu D. Identificarea victimei adulte a violenței în familie în baza profilului social și pattern-ului lezional. Chișinău: „Print Caro”, 2024. 96 p. ISBN 978-9975-180-86-3.
Rezumatul tezei:
Actualitatea cercetării: Violența în familie rămâne o problemă gravă de sănătate publică, cu efecte profunde asupra victimelor și societății, fiind adesea subraportată. Amploarea fenomenului și dificultățile de identificare a victimelor demonstrează necesitatea consolidării rolului sectorului medical în identificarea și intervenția timpurie în cazurile de violență domestică.
Scopul lucrării: Evaluarea necesităților de educație medicală și dezvoltarea instrumentelor de identificare a victimei adulte pentru consolidarea răspunsului sistemului sănătății la violența domestică fizică.
Obiectivele cercetării: 1. Analiza fenomenului violenței domestice din perspectiva cadrului conceptual și normativ; 2. Determinarea incidenței violenței în familie după date medico-legale la nivel național; 3. Evaluarea gradului de conștientizare, percepțiilor și necesităților de formare a actualilor și viitorilor medici în domeniul violenței domestice; 4. Constatarea profilului social al victimei adulte a violenței domestice fizice neletale și a pattern-ului lezional; 5. Elaborarea recomandărilor practice susținute științific pentru facilitarea identificării victimelor adulte ale violenței domestice fizice în baza profilului social și a pattern-ului lezional.
Noutatea şi originalitatea științifică: Până în prezent nu au fost realizate studii fundamentale privind violența domestică din perspectivă medico-legală și nu a fost analizată necesitatea instruirii cadrelor medicale pentru gestionarea eficientă a cazurilor. Studiul a stabilit profilul social al victimei adulte și pattern-ul lezional, oferind medicilor legiști și clinicienilor instrumente practice pentru identificarea și examinarea victimelor. Cercetarea fundamentează un cadru teoretic necesar pentru politici și măsuri eficiente de prevenire și combatere a violenței domestice în Republica Moldova.
Rezultatele majore noi obținute: Studiul a determinat incidența și caracteristicile violenței domestice fizice neletale la nivel național după date medico-legale. A fost elaborat profilul social al victimei adulte și pattern-ul lezional specific, oferind criterii obiective pentru identificarea victimelor. Cercetarea a evidențiat necesitatea instruirii medicilor și mediciniștilor în vederea consolidării capacităților acestora de identificare și gestionare a cazurilor de violență domestică.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă: A fost elaborat un set de recomandări practice privind examinarea medicală și medico-legală a victimelor violenței domestice fizice neletale. Profilul social și pattern-ul lezional identificat în cadrul studiului va spori capacitatea medicilor legiști și clinicieni de a identifica victimele adulte ale violenței domestice și de a furniza probe medicale și medico-legale pentru justiție. Acest lucru permite demonstrarea violenței în familie, încadrând juridic faptele agresorului și asigurând dreptul victimelor la justiție echitabilă.
Implementarea rezultatelor științifice: Rezultatele studiului contribuie direct la implementarea obiectivelor Programului național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023–2027 și susține transpunerea în practică a prevederilor Convenției de la Instanbul, ratificată de Parlamentul Republicii Moldova. De asemenea, rezultatele cercetării au fost utilizate pentru actualizarea cursului „Violența în familie și pe criterii de gen” la Catedra de Medicină Legală a USMF „Nicolae Testemițanu”.
Structura tezei: Lucrarea cuprinde: introducere, 5 capitole, concluzii generale, recomandări practice, lista referințelor bibliografice cu 260 surse, 5 anexe. Teza este expusă pe 146 pagini de text de bază şi este ilustrată cu 45 figuri şi 5 tabele. Rezultatele sunt publicate în 20 lucrări ştiinţifice.
Cuvinte-cheie: violența domestică, victimă, medici, mediciniști, cunoștințe, percepții, examinare medico-legală, identificare, profil social, pattern lezional.