
Cotelea Veronica – susținerea tezei de doctor în științe medicale
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, sala de conferințe 205, bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 165, Chișinău, MD-2004.
Ședința comisiei de susținere a tezei de doctor în științe medicale cu tema: „Rolul proteinelor polifuncționale imunomodulatoare în nașterea prematură declanșată”.
A absolventei doctoratului: Cotelea Veronica
Program de doctorat: 321.15 Obstetrică şi ginecologie
Conducător științific: Dondiuc Iurie, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, Departamentul Obstetrică și ginecologie, disciplina de Obstetrică şi ginecologie, USMF „Nicolae Testemițanu”.
Membrii Comisiei de îndrumare:
Gudumac Valentin, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Laboratorul de biochimie, specialitatea 315.01 Biochimie medicală, USMF „Nicolae Testemițanu”.
Corolcova Natalia, doctor în ştiințe medicale, conferențiar universitar, Departamentul Obstetrică și ginecologie, Disciplina de obstetrică, ginecologie și reproducere umană, specialitatea 321.15 Obstetrică şi ginecologie, USMF „Nicolae Testemițanu”.
Membrii Comisiei de doctorat:
Moșin Veaceslav, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemițanu” – Președinte.
Dondiuc Iurie, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemițanu” – conducător științific.
Referenți oficiali:
Gudumac Valentin, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemițanu” - membru al comisiei de îndrumare;
Cernețchi Olga, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemițanu”;
Rotaru Marin, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, IMSP Institutul Mamei și Copilului;
Mișina Ana, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, IMSP Institutul Mamei și Copilului.
Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronică:
Teza: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/30944
Rezumatul rom.: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/30946
Rezumatul eng.: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/30945
Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 214 între orele 9.00-18.00).
Principalele publicații științifice la tema tezei
Cotelea V. The impact of mediators present in amniotic fluid on spontaneous preterm labour. In: MEDICUS. International Medical Scientific Journal. Volgograd, 2019; 6(30): 8-21. ISSN 2409-563X. DOI: http://en.scimedicus.ru/f/medicus_no_6_30_november.pdf
Cotelea V. Plasma level of lactoferrine in women and newborns with pretem and term birth. MEDICUS. International Medical Scientific Journal. Volgograd, 2022; 6(48): 8-12. ISSN 2409-563X. DOI: http://scimedicus.ru/f/medicus_no_6_48_november.pdf
Surguci M, Cotelea V, Mihalcean L, Capros H. Case of pregnancy prolongation at premature rupture of membranes before reaching viability term. Obstetrica și Ginecologia. 2022; Volum LXX, Numărul 4. DOI: https://doi.org/10.26416/ObsGin.70.4.2022.7496.
Cotelea V, Corolcova N, Mihalcean L, Burac M, Profire L. Are Lactoferrin and Interleukine-6 preterm birth participants?. Moldovan Medical Journal. 2023; 66(2): 20-23,
DOI: https://doi.org/10.52418/moldovan-med-j.66-2.23.01 UDC: 618.396-07:577.17.083.3+612.017.1.
Cotelea V, Friptu V. The value of proinflammatory cytokines in women with preterm and term birth. In: Journal for countinuing medical education. Abstracts of the national congress of fetal and neonatal medicine. 2023; 40(2): 17, suppl.1. ISSN 2457-5666; ISSN-L 2457-5666. DOI: https://doi.org/10.26416/Gine.40.2.2023.
Cotelea V, Alsatou A, Burac M, Gheorghieva N. Premature rupture of menbranes in preterm birth: risk factors and perinatal outcomes. In: The 7th International Medical Congress for Students and Young Doctors. MedEspera, May 3-5, 2018. Chisinau, 2018; p. 76. ISBN 978-9975-47-174-9.
https://medespera.md/storage/Gs3ev9SEDvyiuhyrT1Jww1W9oD4BLsTT3PdvUmJS.pdf.
Cotelea V. The role of the inflammation in preterm birth. In: The 8th International Medical Congress for Students and Young Doctors. MedEspera, September 24-26, 2020. Chișinău. 2020; p. 183. ID 194. ISBN 978-9975-151-11-5. https://medespera.md/storage/BBRbCYQzNVnkQ6AG0tPymtwbuXF5Hs51gItmdPNG.pdf.
Cotelea V, Friptu V, Hodorogea S, Surguci M, Corolcova N, Burac M. The comparative value of a2 - macroglobuline and Interleukine-6 in the women with preterm and term birth. In: Abstract book of the 37th Balkan Medical Week. The perspectives of Balkan Medicine in the post COVID-19 era. Chișinău, 2023; p. 175. ISSN Print: ISSN 1584-9244 ISSN-L 1584-9244 Online: ISSN 2558-815X.
Cotelea V, Dondiuc I, Corolcova N, Surguci M, Mihalcean L, Burac M. Valoarea serică a Interleukinei-1b la femeile cu naștere prematură spontană. In: Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină , 2024, nr. 1(98_S), pp. 58-59. ISSN 1729-8687. DOI: https://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2024/10/CM198_2024_WEB-3-6.pdf
Surguci M, Capros H, Cotelea V. Conduita gravidelor cu ruperea prenatală a membranelor amniotice pretermen. Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină , 2024, nr. 1(98_S), pp. 15-16. ISSN 1729-8687. DOI: https://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2024/10/CM198_2024_WEB-3-6.pdf
Cotelea V, Friptu V. The value of proinflammatory cytokines in women with preterm and term birth. In: The National Congress of Fetal and Neonatal Medicine, 11-13 May, 2023, România, București. DOI: https://fetal-neonatal2023.medical-congresses.ro/program-si-brosura/
Cotelea V, Mihalcean L. Comparative analysis of the levels of plyfunctional immunomodulator proteins in the women with pretrm and term birth”. 28th EBCOG CONGRES, 18-20 mai 2023, Polonia, Krakow. DOI: https://www.ebcog2023.com/
Rezumatul tezei
Scopul studiului: a fost de a determina rolul proteinelor polifuncționale imunomodulatoare în nașterea prematură declanșată pentru optimizarea conduitei obstetricale și îmbunătățirea rezultatelor perinatale.
Obiectivele studiului:
- Studierea evoluției sarcinii, nașterii și a rezultatelor perinatale la femeile cu naștere prematură spontană.
- Aprecierea valorilor serice ale proteinelor polifuncționale imunomodulatoare (LF și a2-MG) în nașterea prematură spontană.
- Evaluarea valorilor serice ale citokinelor proinflamatoare (Il-1b, Il-6 și TNF-a) în nașterea prematură spontană.
- Determinarea raportului corelațional dintre valorile serice ale proteinelor polifuncționale imunomodulatoare și a citokinelor proinflamatorii în nașterea prematură spontană.
- Determinarea predictorilor potențiali pentru nașterea prematură cu elaborarea algoritmului pentru optimizarea conduitei obstetricale și îmbunătățirea rezultatelor perinatale a gravidelor cu risc de naștere prematură.
Noutatea și originalitatea științifică a rezultatelor obținute. Studiul efectuat a elucidat particularitățile de evoluție a sarcinii, nașterii și a rezultatelor perinatale la gestantele cu naștere prematură spontană. În cadrul studiului, în ansamblu, au fost apreciate valorile serice atât ale LF și a2-MG, cât și ale citokinelor proinflamatorii (Il-1b, Il-6 și TNF-a), precum și corelația acestor markeri inflamatori la femeile cu naștere prematură spontană. A fost elaborat un model predictiv de naștere prematură, în baza anamnezei, comorbidităților femeilor a căror sarcină s-a complicat cu naștere prematură. În baza rezultatelor obținute a fost propus un algoritm de diagnostic și de conduită a gestantelor cu risc de naștere prematură spontană pentru optimizarea conduitei clinice și îmbunătățirea rezultatelor perinatale.
Importanța teoretică a tezei. Rezultatele acestui studiu aduc contribuții importante în înțelegerea mecanismelor patogenetice ale nașterii premature, confirmând rolul determinant al inflamației intrauterine și al dezechilibrului imunologic în inițierea travaliului prematur. Analiza biomarkerilor serici, în special Lactoferina (LF), α2-Macroglobulina (2-MG) și citokinele proinflamatorii (IL-1b, IL-6, TNF-α), a oferit noi perspective asupra screeningului și prevenției prematurității, deschizând calea pentru implementarea unor metode mai eficiente de identificare și management al pacientelor cu risc crescut de naștere prematură.
Valoarea aplicativă a lucrării. Integrarea testării biomarkerilor în screeningul prenatal permite identificarea gravidelor cu risc ridicat, înainte ca semnele clinice ale travaliului prematur să devină evidente.
Monitorizarea nivelurilor serice de LF și α2-MG ar putea ajuta medicii obstetricieni să stabilească prognosticul evoluției sarcinii și să ajusteze planul de îngrijire individualizat.
Modelele predictive dezvoltate în cadrul cercetării curente pot fi folosite pentru a ghida intervențiile clinice, asigurând o mai bună alocare a resurselor medicale și evitând tratamentul excesiv la pacientele cu risc scăzut.
Protocolul terapeutic personalizat propus pe baza acestui studiu ar putea conduce la strategii de prevenție mai eficiente, prin administrarea corticosteroizilor antenatali la pacientele selectate corect, utilizarea terapiilor antiinflamatoare și a antibioterapiei preventive.
Identificarea biomarkerilor serici ai prematurității poate optimiza monitorizarea sarcinilor cu risc crescut, permițând diagnosticul precoce, tratamente mai bine direcționate și reducerea intervențiilor medicale inutile.
Implementarea unui algoritm de management obstetrical, bazat pe biomarkerii proteinelor polifuncționale imunomodulatoare, propus în urma studiului realizat, ar putea îmbunătăți precizia diagnosticului, ghidarea tratamentului și reducerea complicațiilor neonatale asociate prematurității.
Publicațiile la tema tezei. În baza materialelor studiului au fost publicate 25 de lucrări, inclusiv 2 articole fără coautori și 2 articole cu includerea coautorilor, 7 rezumate în lucrările conferinţelor științifice naționale și internaţionale, 1 certificat de inovator, 1 certificat de înregistrare a obiectelor dreptului de autor și drepturilor conexe, 4 comunicări la foruri științifice internaționale și 2 naționale, 5 postere internaționale, 1 recomandare metodică.
Volumul și structura tezei. Teza este expusă pe 162 pagini de text dactilografiat și constă din: introducere, review-ul literaturii (capitolul 1), material și metode de cercetare (capitolul 2), trei capitole de rezultate proprii (capitolele 3, 4, 5), sinteza rezultatelor obținute, concluzii generale, recomandări practice, bibliografie cu 203 surse, 11 anexe, informații privind valorificarea rezultatelor cercetării. Lucrarea conține 20 de tabele, 22 de figuri.
Cuvinte-cheie: naștere prematură, imunitate înnăscută, inflamație, inflamație sterilă, proteine polifuncționale imunomodulatoare, lactoferina, a2-macroglobulina, morbiditate, mortalitate.