
Diacova Svetlana - susținerea tezei de doctor habilitat în științe medicale
Se anunţă susţinerea tezei de doctor habilitat în științe medicale
Pretendent: Diacova Svetlana, doctor în științe medicale, conferențiar universitar.
Consultant științific:
Ababii Ion, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, academician al AŞM
Referenți oficiali:
Rădulescu Luminița, doctor abilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gh. Popa”, Iași, România;
Vetricean Sergiu, doctor habilitat în ştiinţe medicale, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemițanu”;
Mihu Ion, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, Institutul Mamei și Copilului; Republica Moldova.
Consiliul științific specializat: DH 321.16-25-03
Tema tezei: ,,Evoluția otitelor medii la copii: specificarea etapelor diagnostic-curative în baza monitorizării clinico-funcționale”
Specialitatea: 321.16. Otorinolaringologie
Data: 24.06.2025
Ora: 14:00
Local: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, sala 205.
Componența Consiliului științific specializat:
Preşedinte:
Maniuc Mihail, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar.
Secretar:
Chiaburu Anghelina, doctor în științe medicale, conferențiar universitar.
Membri:
Cobzeanu Mihail Dan, doctor abilitat în medicină, profesor universitar, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gh. Popa”, Iași, România;
Revenco Ninel, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar;
Bernic Jana, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar;
Danilov Lucian, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar;
Parii Sergiu, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar cercetător;
MătrăgunĂ Nelea, doctor habilitat în ştiinţe medicale, conferențiar cercetător, IMSP Institutul de Cardiologie, IMSP SCMC ”V. Ignatenco”.
Teza și rezumatul pot fi consultate la adresa electronică:
Teza: https://repository.usmf.md/
Rezumatul: https://repository.usmf.md/
Principalele publicaţii ştiinţifice la tema tezei ale autorului :
- DIACOVA, S. Evoluția otitelor medii la copii. Monografie. Chișinău: CEP „Medicina”, 2019. 160 p. ISBN 978-9975-82-146-9.
- ORVIDAS, L.; FABRY, L.; DIACOVA, S.; MCDONALD, Th. Hearing and otopathology in Crouzon syndrome. In: The Laryngoscope. The American Laryngological, Rhinological and Otological Society, Inc.; 1999, 109(9), pp. 1372-1375. ISSN 1531-4995 https://doi.org/10.1097/00005537-199909000-00002.
- DIACOVA, S.; MCDONALD, Th. A comparison of outcomes following tympanostomy tube placement or conservative measures for management of otitis media with effusion. In: Ear Nose Throat J. Philadelphia, PA, A Vendom Publication, 2007, 86(9), pp. 552-554. ISSN 0145-5613. https://doi.org/10.1177/ 014556130708600909.
- DIACOVA, S.; MCDONALD, TH.; ABABII, I. Clinical, functional, and surgical findings in chronic bilateral otitis media with effusion in childhood. In: Ear Nose Throat J. Philadelphia, PA, Vendom Publication, 2016, 95(8), E 31-7. ISSN:0145-5613. PMID:27551851
- ABABII, I.; DIACOVA, S.; ANTOHII, I.; MANIUC, M. Показатели коротколатентных слуховых вызванных потенциалов у детей грудного возраста с воспалением среднего уха. In: Вестник оториноларингологии. Медиа Сфера, Москва, Россия, 1995, 59(4), pp. 28-31. ISSN 00424668, 23091274
- ABABII, I.; DIACOVA, S. Diagnosis of silent otitis media in infants in the first year of life. In: Central and East European Journal of Otorhinolaryngology and Head and Neck Surgery. Warsaw, Poland, 1998, III(1/9), pp.173-177. ISSN 1234-9305.
- MCDONALD, TH.; DIACOVA, S. 34 years of surgery for chronic otitis media at Mayo Clinic, 1965-1999. In: Folia Otorhinolaryngologiae et Pathologiae Respiratoriae. Clinical research respiratory center, Saint-Petersburg, Russia, 1999, 5(3-4), pp. 14-19. ISBN 978-5-8469-0052-3. ISSN: 2310-3825.
- DIACOVA, S. Management of post-tympanostomy otorrhea in otitis media with effusion. In: Archives of the Balkan Medical Union. Celsius publishing house, România, 2008, 43(3) Suppl, pp. 104-106. ISSN 0041-6940.
- DIACOVA, S. Otitis media with effusion: history and current state. In: Archives of the Balkan Medical Union. Celsius publishing house, România,2008, 43(3) Suppl, pp.285-287. ISSN 0041-6940.
- ABABII, I.; DIACOVA, S. Клинико-морфологические корреляции при различных формах среднего отита у детей. В: Международный научно-практический журнал Оториноларингология в Беларуси. Профессиональные издания, Минск, Беларусь, 2011, 2(03), pp. 30-36. ISSN 2220-1416. eISSN 2414-3596.
- DIACOVA, S. Скрининг и лечение среднего экссудативного среднего отита у детей. In: Международный научно-практический журнал Оториноларингология. Восточная Европа. Профессиональные издания, Минск, Беларусь, 2013, 3(12), pp. 57-63. ISSN 2226-3322.
- ABABII, I.; DIACOVA, S.; MANIUC, M.; DANILOV, L.; ABABII, P. Организация помощи детям со средним отитом в Молдове. In: Folia Otorhinolaryngologiae et Pathologiae Respiratoriae. Clinical research respiratory center, Saint-Petersburg, Russia, 2013, 19(3), с. 50-55. ISSN 2310-3825.
- DIACOVA, S.; ABABII, I.; CHIABURU, A.; ABABII, P.; DESVIGNES, V. Otitis media screening in children with chronic somatic pathology. In: Medimond International Proceedings, 7th Extraordinary international symposium on Recent Advances In Otitis Media. Stockholm, Sweden, 2013. Editografica. Bologna, Italy, 2014, pp. 9-12. ISBN 978-88-7587-699-9.
- DIACOVA, S.; ABABII, I.; MANIUC, M.; DANILOV, L.; MCDONALD, Th. Effectiveness of tympanostomy tube insertion. In: Medimond International Proceedings, 7th Extraordinary international symposium on Recent Advances In Otitis Media. Stockholm, Sweden, 2013. Editografica. Bologna, Italy, 2014, pp. 13-16. ISBN 978-88-7587-699-9.
- DIACOVA, S.; ABABII, I.; MANIUC, M.; DANILOV, L.; ABABII, P. Мониторинг состояния среднего уха и показатели здоровья у детей раннего возраста. In: Оториноларингология. Восточная Европа. Профессиональные издания, Минск, Беларусь, 2015, 1(18), pp. 54-61. ISSN 2226- 3322.
- DIACOVA, S.; ABABII, I.; MANIUC, M. ș.a. Middle ear monitoring in children. In: IFMBE Proceedings, 3rd International Conference on nanotechnologies and biomedical engineering. Springer Science+Business Media, Singapore. 2016, 55, pp. 458-462. ISBN 978-981-287-736-9. https://doi.org/10.1007/978-981-287-736-9_108
- DIACOVA, S. Effectiveness of modified miniinvasive otomicrosurgery in recurrent and persistent otitis media in children. In: IEEE Xplore. E-Health and bioengineering conference (EHB). Sinaia, Romania, 2017. Danvers, MA, 2017, pp. 386-390. ISBN:978-1-5386-0358-1. ISBN:978-1-5386-1514-0. doi.org/10.1109/EHB.2017.7995442.
- DIACOVA, S. Electrophysiology characteristics of middle ear in understanding of otitis media development in early childhood. In: IEEE Xplore. E-Health and bioengineering conference (EHB). Sinaia, Romania, 2017. Danvers, MA, 2017, pp. 377-381. ISBN 978-1-5386-0358-1. ISBN 978-1-5386-1514-0. doi.org/10.1109/EHB.2017.7995440.
- DIACOVA, S. Principles of otitis media management in children. In: Filodiritto Editore – Proceedings, ENT, head and neck surgery conference. Arad, Romania, 2018. Bologna, Italy, pp. 496-502. ISBN 978-88-85813-13-7.
- DIACOVA, S. Electro-acoustical examination in noninvasive monitoring as a basis for treatment selection. In: IFMBI Proceedings. 4th International conference on nanotechnologies and biomedical engineering. ICNBME 2019. Springer, Cham, Switzerland, 2020, 77, pp. 627-631. ISSN 1680-0737. ISBN 978-3-030-31865-9. doi.org/10.1007/978-3-030-31866-6_111.
- DIACOVA, S.; ABABII, I.; DANILOV, L.; MANIUC, M.; ABABII, P. et al. Functional and morphological correlations in prolonged otitis media in childhood. In: IFMBI Proceedings. 4th International Conference on Nanotechnologies and Biomedical Engineering. ICNBME 2019. Springer, Cham, Switzerland, 2020, 77, pp. 633-638 ISSN 1680-0737. ISBN 978-3-030-31865-9. https://doi.org/10.1007/978-3-030-31866-6_112.
Evoluția otitelor medii la copii: specificarea etapelor diagnostic-curative în baza monitorizării clinico-funcționale
Actualitatea studiului. Otita medie (OM) este o afecţiune inflamatorie a urechii medii (UM), care se dezvoltă la 90% din copii și reprezintă indicaţia principală pentru antibioticoterapie şi tratament chirurgical în copilăria precoce (R. Rosenfeld, 2022). Nediagnosticată la timp şi netratată adecvat, OM progresează: la 60-65% dintre copii se dezvoltă otita medie exsudativă persistentă (OMEP), iar la 20%-35% dintre copii, otita medie recidivantă (OMR), cu risc de dezvoltare a complicaţiilor grave și surditate progresivă, care influenţează negativ calitatea vieţii copilului. Evoluția clinică a OM este bivariantă: o formă accentuată cu dezvoltarea rapidă a manifestărilor vădite, care evidențiază diagnosticul și urgentează necesitatea tratamentului și o altă formă, cu dezvoltarea treptată a manifestărilor subclinice nespecifice, ceea ce complică stabilirea diagnosticului și creează condiții pentru persistența, recidivarea și cronicizarea OM. Factorii de risc ai OM reprezintă un set larg de caracteristici versatile și nediferențiate, fără precizarea factorilor de risc ai recidivării și persistenței otitei medii. Aplicarea metodelor funcționale sub formă de screening universal al urechii medii (UM), precum și conștientizarea riscului de complicații ale OM, au creat condiții pentru creșterea frecvenței aplicării antibioticoterapiei și numărului de intervenții otochirurgicale efectuate la copii, precum și micşorarea vârstei copiilor supuși tratamentului chirurgical. Există opinii contradictorii cu privire la tratamentul OM la copii și gama largă de metode tradiționale și contemporane utilizate. Influența metodelor tradiționale asupra însănătoșirii complete și restabilirii funcției UM nu este analizată. Consecințele tratamentului contemporan - recidivarea, persistența, formarea substratului morfologic cronic al UM - constatate în 35%-40% dintre cazurile postoperatorii, argumentează necesitatea obiectivizării eficacității acestei abordări terapeutice.
Scopul studiului: eficientizarea managementului otitelor medii recidivante (OMR) și otitelor medii exsudative persistente (OMEP) la copii, prin specificarea factorilor de risc de evoluție îndelungată, monitoringul selectiv al urechii medii și tratamentul chirurgical optimizat.
Obiectivele:
- Determinarea factorilor de risc de evoluție îndelungată a otitelor medii în baza monitoringului otoscopic-electroacustic la copii, în funcție de starea premorbidă: specificarea impactului comorbidității respiratorii și digestive.
- Detalierea tendințelor evolutiv-epidemiologice ale otitei medii în funcție de vârsta copiilor și evaluarea factorilor de risc de evoluție îndelungată a otitelor medii la copiii în vârstă de 1 an și de 3 ani.
- Determinarea și amplificarea informativității metodelor de diagnostic ale otitelor medii în funcție de vârsta copiilor.
- Specificarea particularităților de dezvoltare a otitelor medii la copii, în baza comparării indicilor clinico-funcționali și modificărilor depistate intraoperator.
- Optimizarea tratamentului chirurgical al otitelor medii recidivante și otitelor medii exsudative persistente.
- Evaluarea comparativă a eficacității a două metode existente și a metodei optimizate de tratament al otitelor medii recidivante și persistente, în baza monitoringului postoperator clinico-funcțional, precum și în baza reviziei postoperatorii a urechii medii.
- Elaborarea sistemului de management al otitelor medii la copii, bazat pe monitoringul otoscopic-electroacustic selectiv al urechii medii și tratamentul etapizat.
Noutatea ştiinţifică şi originalitatea: ajustarea bazată pe dovezi a opțiunilor de prognozare a recidivării și persistenței OM însoțită de modelul multidisciplinar al managementului copiilor cu factori de risc. A fost propus și justificat monitoringul selectiv al UM la copii pentru prognozarea evoluției OM la copii. Particularitățile anatomo-funcționale ale UM și particularitățile evolutive ale OM la copii sunt explicate în baza comparării indicilor clinico-funcționali și modificărilor intraoperatorii. Evaluarea comparativă a eficacității metodelor existente și metodei optimizate de tratament aduce argumente în favoarea tratamentului
Problema ştiinţifică soluționată în teză constă în fundamentarea și fortificarea managementului factorii de risc de recidivare și persistență OM la copii, care sunt la baza apariției OM cronice, prin crearea sistemului de monitoring selectiv al urechii medii la copii; favorizarea acțiunilor de prevenire a recidivării și persistenței prin stabilirea profilului de risc al copiilor, crearea modelului multidisciplinar al îngrijirii copiilor la diferite etape de acordare a asistenței medicale.
Semnificația teoretică: prezenta cercetare este în acord cu cadrul actual al strategiilor pentru sănătate publică la nivel global și național, oferind dovezi obiective pentru a asigura sporirea capacității funcționale a sistemului de supraveghere a factorilor de risc pentru recidivare și persistență OM la nivelul asistenței medicale primare în Republica Moldova.
Valoarea aplicativă a lucrării: A fost precizată și amplificată calitatea de exactitate a fiecărei metode din complexul diagnostic; a fost formulat algoritmul de diagnostic. Au fost evidențiate particularitățile evolutive ale OM la copii în baza comparării caracteristicilor clinico-funcționale și modificărilor intraoperatorii. În baza aprecierii specificului OMR și OMEP la copii a fost elaborată o metodă optimizată, al cărei beneficiu a fost demonstrat prin monitoring și revizie postchirurgicală. A fost elaborat sistemul de management al OM la copii.
Implementarea rezultatelor: Rezultatele au fost utilizate la elaborarea și implementarea Protocolului clinic național Otita medie acută la copil, constituind un suport metodologic pentru asigurarea monitoringului copiilor cu factorii de risc ai OMR și OMEP, precum și pentru formarea continuă a medicilor de familie, pediatrilor și medicilor ORL în cadrul Disciplinei de Otorinolaringologie, USMF „Nicolae Testemițanu”.
Structura tezei: introducere, 5 capitole, concluzii și recomandări, 207 pagini de text de bază, bibliografie din 300 de surse, 27 de tabele, 49 de figuri, 16 anexe.
Cuvinte-cheie: otită medie exsudativă persistentă, otită medie recidivantă, screeningul urechii medii la copii, timpanostomie.