Cercetari Header image

Guțu Serghei – susținerea tezei de doctor în științe medicale

Data
Conducător științific
Rojnoveanu Gheorghe, doctor habilitat în ştiințe medicale, profesor universitar

 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, sala de conferințe 205, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, or. Chișinău

Ședința comisiei de susținere publică a tezei de doctor în științe medicale cu tema ”Textilomul cavității abdominale

 

A studentului-doctorand: Guțu Serghei

 

Program de doctorat: 321.13 Chirurgie

 

Conducător științific: Rojnoveanu Gheorghe, doctor habilitat în ştiințe medicale, profesor universitar, Catedra de chirurgie nr.1 „Nicolae Anestiadi”, specialitatea 321.13 Chirurgie.

 

Conducător prin cotutelă: Ioan Beatrice Gabriela, Dr. profesor universitar, UMF „Gr.T. Popa”, Iaşi, România.

 

Membrii Comisiei de îndrumare:

Guzun Vasile, doctor în ştiințe mediale, director interimar, SCM nr.1 „Gheorghe Paladi”, specialitatea 321.13 Chirurgie;

Gramma Rodica, doctor în filosofie, conferențiar universitar, Catedra de medicină legală, specialitatea 331.03 Medicină socială și management;

Cuțitari Irina, medic-imagist categoria superioară, șef Departament CT, Centrul Medical „Excellence”, specialitatea 324.01 Radiologie și imagistică medical.

 

Membrii Comisiei de doctorat:

Casian Dumitru, doctor habilitat în ştiințe medicale, conferențiar universitar, șef Catedră de chirurgie generală-semiologie nr.3, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.13 Chirurgie – Președinte

Rojnoveanu Gheorghe, doctor habilitat în ştiințe medicale, profesor universitar, șef Catedră de chirurgie nr.1 „Nicolae Anestiadi”, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.13 Chirurgie – conducător științific;

Ioan Beatrice Gabriela, Dr., profesor universitar, UMF „Gr.T.Popa”, Iaşi, România – conducător prin cotutelă

Ciocanu Mihail, doctor habilitat în ştiințe medicale, profesor universitar, vicedirector inovare și cercetare, Institutului de Medicină Urgentă, specialitatea 331.03 Medicină socială şi management.

 

Referenți oficiali:

Cazacov Vladimir, doctor habilitat în ştiințe medicale, conferențiar universitar, Catedra de chirurgie nr. 2, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.13 Chirurgie;

Guzun Vasile, dr. şt. med., director interimar, IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi”, specialitatea 321.13 Chirurgie – membru al comisiei de îndrumare;

Suman Serghei, doctor habilitat în ştiințe medicale, conferențiar universitar, vicedirector medical, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, specialitatea 321.13 Chirurgie, 311.01 Anatomia omului

 

Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronica

Teza: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/26956

Rezumatul rom. https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/26955

Rezumatul eng. https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/26954

Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 214 între orele 9.00-18.00).

 

Informație referitor la pretendentul la titlul științific

a) studii universitare și postuniversitare (anii, instituția, programul);

2023 – prezent Șef șecție Chirurgie Toracică, IMSP Institutul de Medicină Urgentă;

2019 – prezent Studii postuniversitare, Școala de doctorat în domeniul Științe medicale, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, programul de doctorat 321.13 Chirurgie;

2018 – prezent Medic ordinator Chirurg thoracic, IMSP Institututl de Medicină Urgentă;

2016 – 2021 Studii postuniversitare prin Rezidențiat, specializarea Chirurgie toracică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”;

2010 – 2016 Studii universitare, Facultatea de Medicină, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”;

b) cele mai relevante publicații (monografii, capitole în monografii, articole în reviste științifice internaționale/naționale, articole în culegeri internaționale/naționale etc.);

  1. Articole în diferite reviste ştiinţifice

1.1. În reviste internaţionale cotate ISI şi SCOPUS

1. Guţu S., Ţugui I., Guzun V., Cerbadji A., Guţu E., Rojnoveanu G. Gossypiboma as a rare cause of small bowel obstruction: A case report. In: Chirurgia (Bucur). 2022 Oct; Vol.117, No.5, p. 619-624. ISSN 1221-9118. doi: 10.21614/chirurgia.2359.

1.2. În reviste din străinătate recunoscute

2.   Guțu E., Targon R., Moldovan Ina, Vrabie A., Guțu S. New face and…tail of gossypiboma. In: Journal of Surgery [Jurnalul de chirurgie]. 2023; No. 19(1): p. 78-84. ISSN 1584-9341. doi: 10.22551/jsurg.2023.01.10.

3.   Пител Е.В., Гуцу С.Е., Гуцу Е.В. Медико-правовые и этические последствия осложнений в хирургии. В: Непрерывное медицинское образование и наука. Челябинск, Россия. 2020, том 15, №3, с. 16-20. ISSN 2412-5741.

1.3. În reviste din Registrul Naţional al revistelor de profil, cu indicarea categoriei

– Categoria B

4.   Guţu S., Dolghii A., Rojnoveanu Gh. Diagnosticul eronat al pseudotumorii gastrice, cauzat de meşa chirurgicală reținută (gosipibom). În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe medicale. Chişinău. 2020, No.4 (68), p. 148-150. ISSN 1857-0011.

5.   Guţu S. Current inconsistencies in the reporting of cases of intraabdominal textile foreign bodies. In: Moldovan Medical Journal (MMJ), Chişinău. 2021, Vol.64, No.4, p. 45-49. ISSN 2537-6373.

6.   Guţu S., Guzun V., Rojnoveanu Gh. Înlăturarea corpurilor străine textile reţinute în abdomen. În: Zilele medicale ale spitalului clinic municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, I-a ediție, 21 noiembrie 2022. Sănătate Publică, Economie și Management în Medicină. 2022; Nr. 2(93) Supliment: p. 72-77. ISSN: 1729-9697. E-ISSN: 2587-3873.

7.   Guţu S., Cuţitari I., Gurschi O., Zagadailov D., Cosulinschi Iu., Donţu I. Computed tomography findings of abdominal textiloma. In: Moldovan Journal of Health Sciences (Mold J Health Sci). 2023;10(2):7-15. ISSN: 2345-1467. https://doi.org/10.52645/MJHS.2023.2.02.

8.   Guțu S., Ioan B.G., Rojnoveanu G. Aspecte etice și medico-legale ale corpurilor străine textile reținute în cavitatea abdominală. În: Arta Medica. 2023;87(2):5-14. ISSN 1810-1852.

  1. Materiale/ teze la forurile ştiinţifice

2.1. Conferinţe internaţionale (peste hotare)

9.   Guţu S., Rojnoveanu Gh., Guţu E. Diagnosticul şi tratamentul textilomului abdominal. În: „Zilele Medicale Severinene”. Conferinţa interdisciplinară cu participare internaţională. Drobeta Turnu Severin, România. 2014, p. 43.

10. Guţu S., Rojnoveanu Gh. Intra-abdominal textile surgical meshes. În: A XXXVI-a Reuniune a chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeşu”. Volum de rezumate. Piatra Neamţ, România. 2014, p. 60-61.

11. Guţu S., Rojnoveanu Gh. Diagnosis and treatment of retained adominal textile surgical meshes. In: 21 Annual Meeting of the European Society of Surgery – ESS. Abstracts. Krakow, Poland. 2017, p. 485.

12. Guţu S., Rojnoveanu Gh. Historical evolution and current state of knowledge about intra-abdominal textile foreign bodies. In: National Congress of Surgery, 30th edition. Abstracts. Chirurgia (Buc). Online Event, România. 2020, vol.115 (Supl. 1), p. S173. ISSN 1221-9118.

2.2. Conferinţe internaţionale în republică

13. Guţu S. Textilomas of abdominal cavity. In: 5th International Medical Congress for Students and Young Doctors “MedEspera”. Chisinau, Republic of Moldova. 2014, p. 58.

14. Guţu S. Retained abdominal textile surgical meshes: imagistic signs. In: 8th International Medical Congress for Students and Young Doctors “MedEspera”. Chisinau, Republic of Moldova. 2020, p. 56-57. ISBN 978-9975-151-11-5.

15. Guţu S., Dolghii A., Rojnoveanu G. Intraluminal migration of gossypiboma: A case report. The 37th Balkan Medical Week “Perspectives of the Balkan medicine in the post COVID-19 era”. Abstract book. Chişinău, Republic of Moldova. 2023, p.312. ISSN 1584-9244.

2.3. Conferinţe naţionale

16. Guţu S., Rojnoveanu G. Diagnosticul şi tratamentul meşelor chirurgicale textile reţinute în abdomen. În: Rezumatele celui de-al XII-lea Congres al Asociaţiei Chirurgilor “Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova. Arta Medica. Chişinău. 2015, No.3 (56), p. 165. ISSN 1810-1852.

17. Guţu S., Rojnoveanu Gh., Guțu E. Semnele imagistice a meșelor chirurgicale plasate neintenționat în abdomen. În: Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” şi al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie Miniminvazivă şi Ultrasonografie „V.M.Guțu” din Republica Moldova. Rezumate. Arta Medica. Chişinău. 2019, No.3 (72), p. 135. ISSN 1810-1852.

18. Guţu S., Rojnoveanu Gh. Textiloma: imagistic signs. În: Congresul consacrat aniversării a 75-a ani de la fondarea USMF „Nicolae Testemiţanu”. Abstract book. Chişinău. 2020, p. 412.

19. Guţu S. Inconsecvențe actuale în raportarea cazurilor corpurilor străine textile intraabdominale. Conferinţa anuală a USMF „Nicolae Testemiţanu”. Abstract book. Chişinău. 2021, p 243. ISBN 978-9975-82-223-7 (PDF).

  1. Protocoale clinice (aprobate de ministerul de resort)

20. Guțu E., Casian D., Guzun V., Iacub V., Culiuc V., Maxim I., Sochircă M., Guţu S., Sîrbu M. Siguranţa chirurgicală a pacientului în sala de operație. Ghid Naţional. Chișinău: MSMşiPS; 2022. 26 p. Disponibil de la: https://ms.gov.md/wp-content/uploads/2023/01/Ghid-national-Siguran%C5%A3a-chirurgical%C4%83-a-pacientului-%C3%AEn-sala-de-opera%C8%9Bie.pdf

c) participări      active      (prezentări      orale      sau      postere)       la      foruri     științfice internaționale/naționale (cele mai relevante);

     Participări cu comunicări la forumuri ştiinţifice:

      Internaţionale

1.   Guţu S. Textilomas of abdominal cavity. 5th International Medical Congress for Students and Young Doctors “MedEspera”. Chisinau, Republic of Moldova. 14-17 May 2014.

2.   Guţu S., Rojnoveanu Gh., Guţu E. Diagnosticul şi tratamentul textilomului abdominal. „Zilele Medicale Severinene”. Conferinţa interdisciplinară cu participare internaţională. Drobeta Turnu Severin, România. 24-26 aprilie 2014.

      Naţionale

3.   Guţu S. Inconsecvențe actuale în raportarea cazurilor corpurilor străine textile intraabdominale. Conferinţa anuală a USMF „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău. 20-22 octombrie 2021.

4.   Guţu S., Rojnoveanu Gh. Înlăturarea corpurilor străine textile reţinute în abdomen. Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”. Conferinţa cu participare internaţională. 21 noiembrie 2022.

5.   Guțu S., Munteanu A., Ungureanu N. Aspectul histopatologic al textilomului cronic abdominal. Conferinţa ştiinţifică anuală a USMF „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău. 18-20 octombrie 2023.

•     Participări cu postere la foruri ştiinţifice:

      Internaţionale

6.   Guţu S., Rojnoveanu Gh. Intra-abdominal textile surgical meshes. A XXXVI-a Reuniune a chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeşu”. Piatra Neamţ, România. 23-26 octombrie 2014.

7.   Guţu S., Rojnoveanu Gh. Diagnosis and treatment of retained adominal textile surgical meshes. 21 Annual Meeting of the European Society of Surgery – ESS. Krakow, Poland. 27-30 September 2017.

8.   Guţu S. Retained abdominal textile surgical meshes: imagistic signs. 8th International Medical Congress for Students and Young Doctors “MedEspera”. Chisinau, Republic of Moldova. 24-26 September 2020.

9.   Guţu S., Rojnoveanu Gh. Evoluția istorică și starea actuală a cunoștinţelor despre corpii străini textili intra-abdominali. Congresul Naţional de Chirurgie, ediţia 30. Online event, România. 4-7 noiembrie 2020.

Naţionale

10. Guţu S., Rojnoveanu G. Diagnosticul şi tratamentul meşelor chirurgicale textile reţinute în abdomen. Al XII-lea Congres al Asociaţiei Chirurgilor “Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova. Chişinău. 23-25 septembrie 2015.

11. Guţu S., Rojnoveanu Gh., Guțu E. Semnele imagistice a meșelor chirurgicale plasate neintenționat în abdomen. Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” şi al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie Miniminvazivă şi Ultrasonografie „V.M.Guțu” din Republica Moldova. Chişinău. 18-20 septembrie 2019.

12. Guţu S., Rojnoveanu Gh. Textiloma: imagistic signs. Congresul consacrat aniversării a 75-a ani de la fondarea USMF „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău. 21-23 octombrie 2020.

13. Guţu S., Gagauz I., Guzun V. Textilom abdominal versus poliuretanom: diferențe semnificative. Al XIV-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” şi al IV-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie Miniminvazivă şi Ultrasonografie „V.M.Guțu” din Republica Moldova. 21-23 septembrie 2023.

d) implementările     rezultatelor    (brevete,    certificate    de    drept    de    autor, acte de implementare, protocoale clinice, acte normative, cursuri etc.).

  1. Guțu S., Rojnoveanu Gh. Aprecierea manifestărilor clinice sugestive textiloamelor şi determinarea evoluţiei posibile şi a complicaţiilor în funcţie de durata bolii şi a particularităţilor individuale. Certificat de innovator Nr. 6129 din 12 septembrie 2023.
  2. Guțu S., Rojnoveanu Gh. Determinarea volumului optimal al tratamentului chirurgical la pacienţii cu textiloame abdominale confirmate. Certificat de innovator Nr. 6130 din 12 septembrie 2023.
  3. Guțu S., Rojnoveanu Gh. Optimizarea numărării materialelor textile chirurgicale în procedurile chirurgicale. Certificat de innovator Nr. 6131 din 12 septembrie 2023.
  4. Guțu S., Rojnoveanu Gh. Sistematizarea semnelor imagistice caracteristice pentru textiloamele intraabdominale. Certificat de innovator Nr. 6132 din 12 septembrie 2023.
  5. Guțu S., Rojnoveanu Gh. Aprecierea manifestărilor clinice sugestive textiloamelor şi determinarea evoluţiei posibile şi a complicaţiilor în funcţie de durata bolii şi a particularităţilor individuale. Actul de implementare a inovației Nr. 159 din 03 octombrie 2023.
  6. Guțu S., Rojnoveanu Gh. Determinarea volumului optimal al tratamentului chirurgical la pacienţii cu textiloame abdominale confirmate. Actul de implementare a inovației Nr. 160 din 03 octombrie 2023.
  7. Guțu S., Rojnoveanu Gh. Optimizarea numărării materialelor textile chirurgicale în procedurile chirurgicale. Actul de implementare a inovației Nr. 161 din 03 octombrie 2023.
  8. Guțu S., Rojnoveanu Gh. Sistematizarea semnelor imagistice caracteristice pentru textiloamele intraabdominale. Actul de implementare a inovației Nr. 162 din 03 octombrie 2023.

Rezumatul tezei

Structura tezei. Teza cuprinde lista abrevierilor, introducere, 5 capitole, sinteza, concluzii generale, recomandări practice. Se atașează indicele bibliografic cu 212 surse, anexe, declaraţia privind asumarea răspunderii, CV-ul autorului, 17 tabele, 32 figuri. La tema tezei au fost publicate 22 lucrări științifice.

Cuvinte cheie. cavitate abdominală, corpi straini, textilom, factori de risc, ultrasonografie, tomografie computerizată, tratament chirurgical, etica medicală, complicaţie iatrogenă, malpraxis, siguranţa chirurgicală, prevenire.

Scopul studiului. Ameliorarea preciziei diagnosticului și a rezultatelor tratamentului textilomului abdominal pe baza identificării manifestărilor clinico-evolutive și imagistice caracteristice, precum și a potențialei reduceri a incidenței evenimentului prin elaborarea și standardizarea măsurilor preventive.

Obiectivele studiului. (1) Identificarea manifestărilor clinice sugestive ale textilomului abdominal și dependența acestora de durata procesului, tipul de reacție individuală la un corp străin, precum și eventuala dezvoltare a complicațiilor evolutive. (2) Stabilirea factorilor de risc semnificativi pentru reținerea accidentală a obiectelor textile în cavitatea abdominală în timpul intervenției chirurgicale, precum și măsurile posibile pentru controlul și managementul acestora. (3) Determinarea semnelor vizuale caracteristice ale textilomului abdominal la utilizarea diferiteor metode de imagistică medicală și evaluarea comparativă a informativităţii acestora. (4) Optimizarea indicațiilor, volumului și precizarea caracteristicilor tehnice ale intervenției chirurgicale pentru eliminarea CST abdominale, precum și determinarea particularităţilor perioadei postoperatorii în funcție de tipul evolutiv al textilomului și severităţii evenimentelor intraoperatorii. (5) Studierea cunoașterii teoretice și a conformării reale de către chirurgii practicieni la cerințele eticii medicale contemporane privind cazurile de retenție neintenționată a CST în cavitatea abdominală. (6) Elaborarea complexului de acțiuni pentru optimizarea măsurilor organizaționale și procedurale în sala de operație pentru prevenirea retenţiei neintenționate a CST în abdomen.

Originalitatea și noutatea științifică. Pentru prima dată a fost efectuată cercetarea rezultatelor diagnosticului și tratamentului a 23 de pacienți cu obiecte textile lăsate neintenționat în cavitatea abdominală, care este unul dintre cele mai ample studii ale problemei CST abdominale publicate în literatura medical internaţională în ultimele două decenii. În premieră, în baza unui sondaj anonim și confidențial, s-a constatat că majoritatea (60,6%) chirurgilor și obstetricienilor-ginecologi începători din Republica Moldova deja au experiență personală cu CST abdominale reţinute, și aproape toţi (90,38%) cu un termen de peste 25 de ani a carierei profesionale, ceea ce confirmă incidenţa semnificativă a evenimentului. S-a dovedit că riscul retenţiei accidentale a obiectelor chirurgicale textile în abdomen nu depinde de profilul și resursele spitalului și poate apărea în instituțiile medicale de toate nivelurile și în timpul oricărei operaţii chirurgicale: de profil chirurgical general (56,52%) și obstetrico-ginecologice (43,47%); efectuate cu indicații de urgență imediată (26,08%), de urgenţă amânată (39,13%) și programate (34,78%); în spitale raionale (34,78%), municipal (34,78%), republicane (21,73%), precum și în instituțiile medicale din alte țări (8,69%). Pe baza analizei caracteristicilor prezentării clinice a pacienților s-a dovedit predominare a variantelor clinice acute simptomatice amenințătoare (47,82%) și oligosimptomatice nespecifice (43,47%) ale textilomului abdominal, în timp ce evoluția asimptomatică și detectarea accidental a CST are loc numai întrun număr minim (8,69%) de observații. S-a stabilit pe baza analizei comparative a rezultatelor utilizării metodelor de imagistică medicală, că cea mai înaltă informativitate diagnostică privitor textilomului abdominal are CT (82,35%), care este mult mai superioară decât a USG (p=0,001) și radiografie simplă sau cu contrast (p=0,00001). Pentru prima dată s-a dovedit, că procesul de transformare a caracteristicilor CT-imagistice ale textilomului din tipul 1 în tipul 2 se finalizează la aproximativ 6 luni și constă în dispariția componentului aeric, creșterea densității şi scaderea volumului masei abdominale, îngroşarea capsulei, urmată de apariţia calcificărilor, şi prezintă rezultatul răspunsului specific la materialul textil steril şi a presiunii constante exercitată de către organele abdominale. S-a stabilit că principalele semne histopatologice microscopice ale CST includ combinația infiltraţiei celulare inflamatorii cronice și acute cu prezența numărului mare de celule gigantice macrofage de tip corpi străini, granuloame, precum și fibre textile reziduale deformate. Totodată, macroscopic textilomul cronic de obicei este reprezentat de materia textilă denaturată înconjurată de o capsulă fibroasă densă. S-a dovedit că evoluția postoperatorie după extragerea chirurgicală a CST abdominal depinde de durata procesului și tipul de reacție la textilom și este cea mai severă în forma exudative acută, însoțită de necesitatea crescută în terapie infuzională (valoare mediană 8 zile), antibioticoterapie (în medie 12,58±10,59 zile) și analgezie (în medie 12,08±8,95 zile), precum și spitalizare mai prolongată (mediană – 10,5 zile). În premieră s-a dovedit că chiar și reținerea relativ scurtă a materiei de tifon în cavitatea abdominală în anumite condiții poate conduce la o reacție proliferativă neobișnuit de puternică a organismului-gazdă la un corp străin și la formarea granulomului abdominal de dimensiuni mari, care imită o tumoare recurentă sau nouă a cavității abdominale. Pentru prima dată s-au dovedit discrepanța dintre documentația medicală oficială și datele reale, și practica dominantă a ascunderii deliberate de către chirurgii operatori a cazurilor de depistare și înlăturare a CST rămase în cavitatea abdominală, documentarea falsă a datelor imagistice și intraoperatorii și substituirea diagnosticului adevărat cu cel alternativ. S-a stabilit că 70% dintre medicii chirurgi și obstetricieni-ginecologi din Republica Moldova nu sunt predispuşi de a considera că vina deplină pentru CST rămase în cavitatea abdominală să fie asumată doar de chirurgul operator, subliniind necesitatea împărțirii responsabilității evenimentului cu asistenta de operaţie şi echipa chirurgicală.

Problema științifică. Rămân neclare frecvența apariției textilomului abdominal în practica zilnică a chirurgilor, precum și competenţa lor teoretică și executarea reală a normelor etice actuale în cazul evenimentului. Nu sunt pe deplin stabilite manifestările clinice specifice ale textilomului abdominal și dependența lor de durata retenţiei CST, tipul de răspuns individual la un corp strain și dezvoltarea potențialelor complicații. Nu au fost suficient identificați factorii de risc care pot contribui la păstrarea CST în cavitatea abdominală, precum și posibilitatea monitorizării și gestionării acestora în vederea reducerii morbidității. Valoarea comparativă a diferitor metode imagistice de diagnostic nu a fost studiată suficient, caracteristicile vizuale ale textilomului abdominal și relația acestora cu manifestările clinice și datele anamnezei pacientului nu sunt clare. Scenariile clinice pentru luarea deciziei de înlăturare a textilomului din cavitatea abdominală, tipul și volumul optim al intervenției chirurgicale, precum și frecvența și natura complicațiilor postoperatorii nu au fost în cele din urmă determinate. Rămâne neclar rolul erorilor individuale, procedurale și organizaționale în cazurile de CST abdominale, deși este indiscutabil că elaborarea și respectarea strictă a măsurilor de prevenire a unor astfel de incidente pot perfecţiona nivelul de siguranță a pacientului chirurgical.

Semnificație teoretică și valoarea aplicativă. Este oportună diferențierea clinică a cazurilor de textilom abdominal în trei grupe în funcție de severitatea simptomatologiei: evoluţia simptomatică acută, oligosimptomatică și asimptomatică, ceea ce permite o specificare mai bună a manifestărilor subiective și obiective, stabilirea legăturii acestora cu laparotomia anterioară și determinarea tacticii curative adecvate. În absența practicii naționale comune de markajul al obiectelor textile utilizate în intervențiile chirurgicale, radiografia este neinformativă, doar în unele cazuri prezentând semne indirecte și neconcludente, și nu poate servi ca metodă sigură pentru diagnosticarea textilomului abdominal. S-a demonstrat că semnele USG care sugerează CST abdominal pot fi un arc anterior hiperecogen cu umbră acustică posterioară intensă, masă rotundă cu conținut intern mixt chistic și solid, sau o masă bine circumscrisă cu conținut chistic și structuri interne ecogenice. Decizia curativă definitivă în cazul textilomului abdominal pe baza rezultatelor USG este limitată, ţinând cont de neajunsurile metodei, inclusiv semne adesea nespecifice și localizarea imprecisă a masei abdominale, vizualizarea inadecvată în prezenţa ileusului paralitic sau sindromului algic cauzate de inflamația locală, un număr mare de concluzii fals-pozitive. Sunt precizate semnele tomografice caracteristice formelor exudative acute (vizualizarea masei clar definite cu densitatea țesuturilor moi şt textură spiralată sau paternul spongios cu multiple bule de gaz în interior), și fibrinoase cronice (formațiune bine delimitată, rotundă sau ovală, cu capsulă clar definită şi densitate solidă internă) ale textilomului abdominal. Dintr-o evaluare retrospectivă a protocoalelor USG și CT rezultă că imagiștii și radiologii frecvent vizualizează și descriu corect semnele specifice ale masei abdominale, dar nu pot recunoaște în aceasta textilomul, din lipsa experienței suficiente la modul cum ar putea arăta. Intervenția chirurgicală pentru înlăturarea textilomului din cavitatea abdominală trebuie efectuată cât mai curând posibil după descoperirea acestuia, pentru a preveni dezvoltarea complicațiilor potențiale grave care ar putea pune în pericol viața și sănătatea pacientului. Este fundamentată oportunitatea efectuării intervenției chirurgicale repetate cu înlăturarea CST din abdomen într-un mod deschis, ceea ce este mai sigur, permite explorarea completă a cavităţii abdominale, efectuarea extragerii mai inofensive a obiectului textil, asanarea și drenarea colecţiei lichidiene infectate concomitente, precum și rezolvarea posibilelor complicații severe. S-a precizat alegerea preparatelor antibacteriene după intervențiile chirurgicale repetate cu înlăturarea textilomului abdominal, care în forma exudativă acută ar trebui să suprime bacteriile grupului enteral, iar în forma fibrinoasă cronică cu fistule purulente externe – să fie active împotriva microorganismelor patogene nosocomiale. Este fundamentată necesitatea creării în fiecare spital a unor reguli și proceduri stabilite de numărare a obiectelor chirurgicale în sala de operație, care să fie garantat cunoscute întregului personal. Documentul ar trebui să specifice când și de către cine ar trebui să fie efectuată numărarea, ce obiecte ar trebui să fie numărate și cum să documenteze rezultatele numărării, inclusiv a celor inconsecvente sau eronate. A fost elaborat și implementat în practică un protocol standardizat de siguranță chirurgicală, care include numărarea perioperatorie multiplă a obiectelor de tifon, utilizarea preferențială în timpul intervenției chirurgicale a obiectelor detectabile radiologic, limitarea numărului de meşe și tampoane în timpul procedurii chirurgicale, refuzul la folosirea tampoanelor chirurgicale mici, efectuarea explorării metodice a câmpului chirurgical înainte de închiderea plăgii, comunicarea eficientă între personalul din sala de operaţie și crearea unui mediu de lucru optim.

Impactul practic. În baza acestui studiu a fost elaborat și aprobat prin ordinul ministrului sănătății al Republicii Moldova nr.1226 din 26 decembrie 2022 Ghidul Național „Siguranța pacientului chirurgical în sala de operație”. În cadrul documentului se discută abordări pentru reducerea riscurilor apariției diferitelor complicații iatrogene, inclusive textilomului abdominal. Conform practicii acceptate, pe baza Ghidului Național toate instituțiile medicale din țară sunt obligate să elaboreze propriile protocoale instituționale pentru optimizarea siguranței chirurgicale și în continuare să respecte cu strictețe instrucțiunile acestora.