Cercetari Header image

Trifan Daniela - susținerea tezei de doctor în științe medicale

Date
Conducător științific
Stepco Elena, doctor în științe medicale, conferențiar universitar

 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165, sala 204.

 

Ședința comisiei de susținere publică a tezei de doctor în științe medicale cu tema Indici și conduite de diagnostic la pacienții cu malocluzie transversală”

 

A absolventei doctoratului Trifan Daniela

 

Program de doctorat: 323.01 Stomatologie

 

Conducător științific: Stepco Elena, doctor în  științe medicale, conferențiar universitar

 

Membrii Comisiei de îndrumare:

Ciumeico Lucia, doctor în  științe medicale, conferențiar universitar;                                  

Bușmachiu Ion, doctor în  științe medicale, conferențiar universitar;

Mihailovici Gheorghe, doctor în  științe medicale, conferențiar universitar.

 

Membrii Comisiei de doctorat

Fala Valeriu, doctor habilitat  în  științe medicale, profesor universitar; m. c. al AȘM, Catedra de stomatologie terapeutică, USMF „Nicolae Testemițanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie – Președinte;

Spinei Aurelia, doctor habilitat  în  științe medicale, conferențiar universitar, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică și pedodonție „Ion Lupan”, USMF „Nicolae Testemițanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie – Secretar;

Stepco Elena, doctor în  științe medicale, conferențiar universitar, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică și pedodonție „Ion Lupan”, USMF „Nicolae Testemițanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie – Conducător științific.

 

Referenți oficiali

Zetu Irina, doctor în  științe medicale, profesor universitar, cod- 041437, Catedra de ortodonție și ortopedie dento-facială, UMF ’’Grigore T. Popa’’, Iași, România;

Danilov Lucian, doctor habilitat  în  științe medicale, conferențiar universitar, Catedra de otorinolaringologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.16 Otorinolaringologie;

Ciumeico Lucia, doctor în  științe medicale, conferențiar universitar, Catedra de ortodonție, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie _ membru al comisiei de îndrumare;

Friptu Dumitru, doctor în  științe medicale, specialitatea 323.01 Stomatologie, Clinica „Estetic Dent”, Chișinău.

 

Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronică :

Teză: http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/25563

Rezumatul ro: http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/25567

Rezumatul engl.: http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/25566

 

Informații referitor la pretendentul la titlul științific:

  1. Studii universitare și postuniversitare
  • 2006– 2011: studii universitare la USMF „N. Testemițanu”, Facultatea Stomatologie.
  • 2011 – 2013: studii postuniversitare de rezidențiat la Catedra de ortodonție, USMF „N. Testemițanu”.
  • 2014 – prezent:  asistent universitar la Catedra de ortodonție.
  1. Cele mai relevante publicații

Publicații la tema tezei. Rezultatele obţinute sunt publicate în 14 lucrări ştiinţifice publicate,

teze în reviste naționale și internaționale – 7, participări la foruri ştiinţifice naţionale şi internaționale – 25, 1 brevet de invenție; 1 act de implementare.

  • Articole în reviste din strainatate recunoscute:
  1. Trifan V., Trifan D. Objectives of diagnosis and orthodontic treatment of Angle Class III malocclusion depending on the dentition. In: Revista Română de Medicină Dentară. Volumul XVII-Nr.3/2014, pp. 182-192. ISSN 1841-6942.
  • Articole în reviste științifice naționale acreditate:
  • articole în reviste de categoria B
  1. Trifan V., Lupan I., Trifan D., Calfa S. Morbiditatea prin anomaliile dento-maxilare in Republica Moldova În: Medicina Stomatologică. 2015, nr.1(34), 47-51. ISSN 1857-1328.
  2. Trifan V., Lacusta V., Lupan I., Trifan D., Bordeniuc Gh. Optimization of orthodontic treatment for children with Angle class III malocclusion by determining the influence of blink-reflex indices. În: Curierul Medical. 2015, vol. 58, nr. 5, pp. 109-112. ISSN 2537- 6373.
  3. Trifan V., Spinei L., Stepco E., Solomon O., Trifan D. Profilul impactului medico-social la copii cu anomalii dento-maxilare asupra calităţii vieţii. În: Moldavian Journal of Health Sciences, 2019, 21(4), pp.19-28. ISSN 2345-1467.
  • Rezumate/abstracte/teze în lucrările conferinţelor științifice naționale și internaţionale
  1. Trifan V., Trifan D., Osman D., Lozovan M. Abordarea interdisciplinară în diagnosticul anomaliilor dento-maxilare”. În: Conferința știintifică consacrată aniversarii 70 ani USMF „Nicolae Testemitanu. Chișinău, 2015, p. 54.
  2. Trifan V., Lupan I., Trifan D. Adaptive activity in stomatognatic system muscles in children with angle class III malocclusion under the influence of the orthodontic treatment. In: The 6th international orthodontic congress. Iasi, Romania, 2015, pp. 38-39. ISBN 978-606-13-2514-6.
  3. Trifan V., Stepco E., Trifan D.  The medical social impact of dental maxillary anomalies on oral health and the quality of life. În: Zilele Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie „Nicolae Testemitanu”. Chișinău, 2018, p. 52.
  4. Trifan D., Stepco E. The morbidity of posterior crossbite in Republic of Moldova. In: The dental medicine of the younger vs elderly patients. Iasi, Romania, 2018, p. 98.
  5. Niculcea A., Trifan D., Rotaru I., Trifan V. Methods of creating space on the dental arch in pacients with dento-maxillary abnormalities. In: Moldavian Journal of Health Sciences. 2022, 29(3), p. 532. ISSN 2345-1467.
  6. Trifan D. Planificarea virtuală în tratamentul anomaliilor dento-maxilare. In: The 12th AREO Congress. Oradea, Romania, 2022, p.122.
  7. Zumbreanu I., Cazacu I., Trifan D. Miniscrew assisted rapid palatal expansion in class III malocclusion patient with completed growth. In: Congresul al 97-lea al Societății Europene de Ortodonți. Limassol, Cipru, 2022, p. 51.
  8. Trifan D. Cazacu I. Functional diagnosis in orthodontics. In: Workshop Medespera. Chisinau, 2022, p. 20.
  9. Trifan D. Assesment ind, ices in the diagnosis of transversal malocclusion of functional origin. In: Balkan Medical Union. Abstract book. Chisinau, 2023, p. 279.
  10. Trifan D., Ciuclea M. Predictions and digitally made orthodontic devices in dental hypodontia. In: Balkan Medical Union. Abstract book. Chisinau, 2023, p. 281.
  • Brevete de invenție, patente, certificate de înregistrare, materiale la saloanele de invenții
  1.  Trifan V., Trifan D. Aparat ortodontic pentru terapia malocluzie de clasa a III-a Angle. Brevet de invenție nr.5837 din 15.12.2008.
  2.  

Rezumatul tezei:

Structura tezei: Teza este expusă pe 109 pagini de text de bază: introducere, 3 capitole, concluzii generale și recomandări practice, 45 figuri, 14 tabele, 1 schemă și 11 anexe. Bibliografia include 93 surse. Rezultatele studiului au fost publicate în 14 lucrări științifice.

Cuvinte-cheie: malocluzie transversală, tulburări de respirație nazală, anomalie dento-maxilară, examen paraclinic, analiză comparativă, metoda predictivă.

Scopul lucrării: Determinarea criteriilor adiționali de diagnostic la pacienții cu malocluzie transversală prin evaluarea impactului tulburărilor de respirație nazală.

Noutatea și originalitatea științifică:

  1. Au fost optimizate metodele de analiză cefalometrică a modificărilor esteticii faciale prin utilizarea teleradiografiei postero-anterioare și s-au obținut date inedite asupra particularităților sistemului stomatognat la pacienții cu malocluzie transverală cu/fără afecțiuni respiratorii nazale.
  2. Noutatea științifică cu elemente semnificative de originalitate reprezintă analiza comparativă a indicilor ortodontici și volumul sumar a respirației nazale la pacienții cu malocluzie trasversală, prin evidențierea factorilor predispozanți.
  3. În premieră a fost elaborată metoda predictivă și evidențiată valoarea dependentă a indiciilor cefalometrici, biometrici și al volumului respirator sumar raportat la vârsta și genul respondenților.
  4. Am evidențiat particularitățile malocluziei trasnversale, tipar de manifestare - articular prin determinarea părții preferențiale de masticație în baza înregistrării cinematicii mandibulare.
  5. Am elaborat algoritmul de diagnostic la copii cu malocluzie transversală cu/fără afecțiuni respiratorii nazale prin asocierea examenului paraclinic și rinomanometriei anterioare care va contribui la planificarea conduitei multidisciplinare.

Implementarea rezultatelor științifice:

Rezultatele studiilor științifice au fost implementate în procesul de cercetare, de activitate metodologică și clinică la Catedra de ortodonție a IP USMF „Nicolae Testemiţanu” și în cadrul clinicii stomatologice S.C. “Orto-Dental” S.R.L.