Cercetari Header image

Chihai Victoria – susținerea tezei de doctor în științe medicale

Date
Conducător științific
Pascal Oleg, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar

 

În corespundere cu prevederile legale ale stării de urgenţă sanitară, ședința se va efectua cu participarea membrilor în regim mixt.

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165,  Sala de conferințe 205.

Pentru participare la ședința on-line se accesează linkul:  meet.google.com/kof-vuah-iwq                                                             

 

Ședința comisiei de susținere publică a tezei de doctor în științe medicale cu tema ,,Reabilitarea medicală a pacienților cu artrita reumatoidă în funcție de dizabilitate și activitatea bolii”

 

A studentei-doctorande: Chihai Victoria

 

Program de doctorat: 332.01 Reabilitare medicală şi medicină fizică

 

Conducător:

Pascal Oleg, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șef Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală, USMF „Nicolae Testemițanu”.

 

Membrii Comisiei de îndrumare:

Mazur Minodora, dr. hab. șt. med., prof. univ., Departamentul Medicină Internă, Disciplina de medicină internă-semiologie, USMF ,,Nicolae Testemițanu”;

Tăbîrță Alisa, dr. șt. med., conf. univ., Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală, USMF „Nicolae Testemițanu”;

Racu Sergiu,  dr. în pedagogie, conf. univ., șef Catedra de kinetoterapie, USEFS.

 

Membrii Comisiei de doctorat:

Vovc Victor, dr. hab. șt. med., prof. univ., șef Catedra de fiziologie a omului și biofizică, USMF ,,Nicolae Testemițanu” –  Președinte;

Pascal Oleg, dr. hab. șt. med., prof. univ., șef Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală, USMF ,,Nicolae Testemițanu” –  conducător științific;

Stamati Adela, dr. șt. med., conf. univ., Departamentul Pediatrie, USMF ,,Nicolae Testemițanu”;

Vetrilă Snejana, dr. șt. med., conf. univ., Departamentul Medicină Internă, Disciplina de cardiologie,  USMF ,,Nicolae Testemițanu”.

 

Referenți oficiali:

Mazur Minodora, dr. hab. șt. med., prof. univ., Departamentul Medicină Internă, Disciplina de medicină internă-semiologie, USMF ,,Nicolae Testemițanu” – membru al comisiei de îndrumare;

Palii Ina, dr. hab. șt. med., prof. univ., Institutul Mamei și Copilului;

Moșneaga Marigula, dr. șt. med., conf. univ., Centrul medical Galaxia.

 

Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronică :

Teza: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/18010

Rezumatul în limba engleză: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/18012

Rezumatul în limba română: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/18011

Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 214, între orele 9.00-18.00).

 

Informație referitor la pretendentul la titlul științific

Studii universitare și postuniversitare:

2015-2020: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Programul de doctorat 332.01-Reabilitare medicală şi medicină fizică;

Noiembrie - Decembrie 2014: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Specializare Terapie manuală;

Septembrie - Noiembrie 2012: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Specializare Kinetoterapie generală și de reabilitare;

Ianuarie - Aprilie 1997: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Specializare Fizioterapie;

1993-1995: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Secundariat clinic, Specialitatea medic ginecolog;

1984-1990: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Facultatea mdicină generală.

Cele mai relevante publicații:

1. Chihai V., Mazur-Nicorici L., Istrati V.,Sadovici-Bobeică V.,Damașcan G., Mazur M., Tratamentul complex al artritei reumatoide dincolo de aparențe. În: Vicisitudini de la anamnestic la diagnostic. Coordonatori L. Mazur-Nicorici, C. Diaconu. Chișinău: Tipografia Impressum, 2019, pp. 30-37. ISBN 978-9975-3308-5-5.

2. Chihai V., Tăbîrță A., Vizdoagă A., Pascal O., Mazur M., Mazur-Nicorici L. The assessment of functional and psycho-emotional status in complex medical rehabilitation of patients with rheumatoid disorders. In: Archives of the Balcan Medical Union. 2020, 55 (4), pp. 11-18. ISNN-L 1584-9244; ISNN PRINT 1584-9244;ISNN ON-LINE 2558-815X (IF: 0,280)

3. Chihai V, Tăbîrță A., Pascal O. Evaluarea eficacității tratamentului de reabilitare medicală asupra statusului funcțional al pacienților cu amputații unilaterale transtibiale:studiu clinic prospectiv. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe Medicale. 2018; 1(58): pp. 157-162. ISSN:1857-0011.

4. Chihai V. Evaluarea eficacității tratamentului funcțional de reabilitare medicală a mâinii pentru pacienții cu artrita reumatoidă.În:Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe Medicale. 2018; 1(58): pp. 153-157. ISSN:1857-0011.

5. Chihai V. Principles of functional rehabilitation for rheumatoid artritis. În: Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe Medicale. 2017; 54 (2): pp. 324-326. ISSN 1857-0011.

6. Chihai V., Tăbîrță A.,Bulai M. Evaluarea durerii şi a calităţii vieţii la persoanele cu artrita reumatoidă în raport cu programe de reabilitare activă. În: Reabilitare medicală, Revista profesioniştilor din Sănătate. Cluj-Napoca, România, 2018-2019, pp. 15-18. ISSN 2286-3443.

7. Chihai V., Tăbîrță A. Современные подходы функциональной оценки руки при ревматоидном артрите. In: Proceedings of the International Scientific Conference Topical problems of modern science. Warsaw, Poland, 2017, pp.13-16.

 Cele mai relevante participări active la foruri științifice internaționale/naționale:

1. Chihai V.,Tăbîrță A., Pleșca S., Lupu M. Efectele terapiei cupping în tratamentul sindromului algic lombar. În: Balneo Research Journal. 2020; 11 (3): p. L. 20. ISNN 2069-7619.

2. Chihai V., Tăbîrță A., Pascal O., Bodean A. Eficiența programelor complexe de reabilitare medicală în asistența pacientului cu sindromul umărului dureros. În: Balneo Research Journal. 2020; 11(3): p. L15. ISNN 2069-7619.

3. Chihai V., A. Tăbîrță A., Pascal O., Cîrîm M. Recuperarea prehensiunii la pacientul cu artrita reumatoidă prin asocierea kinetoterapiei cu masajul TuiNa. În: Balneo Research journal. 2020;11(3): p. L47. ISNN 2069-7619.

4. Tăbîrță A., Chihai V., The use of Trinity Amputation and Prothesis Expirience Scalers in the complex  rehabilitation of persons with lower limb amputaion. In: Balneo Research Journa. Galați, România, 2019, p.1. eISSN 2069-7619.

5. Chihai V., Tăbîrță A., Rotăreanu A., Mihailov V., Cîrîm M. The impact of activ kinetic programs on clinical and functional status adressed to people with diabetic angiopathy. In: Balneo Research Journa. Galați, România, 2019, p. 372. ISSN 2069-7619.

6. Chihai V., Tăbîrță A., Bulai M. Evaluarea durerii şi a calităţii vieţii la persoanele cu artrita reumatoidă în raport cu programe de reabilitare activă. În: Volum de rezumate, al 41-lea Congres Naţional de Reabilitare Medicală cu participare internaţională. Cluj-Napoca, România, 2018, p. 36. ISSN 2457-9785.

7. Chihai V., Tăbîrță A., Pascal O. Pain and quality of life in patients with rheumatoid artritis. În: Materialele International Conference on the 70th Anniversary of Sports Medicine in the Republic of Moldova. Chișinău, 2017, p.13.

Stagii de cercetare peste hotarele R. Moldova:

Septembrie-Noiembrie 2019:Stagiu internațional de instruire în Medicina Tradițională Chineză, Changsha, China.

Rezumatul tezei

Problematica abordată: În cadrul studiului au fost selectate și propuse tehnici de kinetoterapie și terapie ocupațională pentru programele de reabilitare a persoanelor cu artrita reumatoidă în funcție de activitatea bolii și restantul funcțional. Cercetarea realizată a demonstrat eficacitatea programelor diferențiate de reabilitare cu aplicarea tehnicilor propuse care au condus la creșterea recuperării funcționale și calității vieții persoanelor cu artrita reumatoidă. Studiul realizat a demonstrat eficacitatea programelor de reabilitare elaborate pentru pacienții cu artrita reumatoidă. A fost elaborat și propus algoritmul de selectare a pacienților în raport cu restantul funcțional, activitatea bolii și riscul de dezvoltare a complicațiilor.

Conținutul de bază al tezei: Lucrarea este expusă pe 152 pagini de text electronic, 95 pagini text de bază, fiind constituită din: introducere,  4 capitole, concluzii și recomandări practice, indicele bibliografic citează 264 de surse literare. Teza este ilustrată cu 21 tabele, 35 figuri, 12 anexe.

Rezultatele studiului au fost incluse în activitatea clinică a Centrului Universitar de Reabilitare Medicală prin implementarea a trei acte inovaționale și în activitatea didactică a Catedrei de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală.

 Implementările rezultatelor:

1. Actul nr.5821 din 01.02.2021 de implementare a inovației în procesul științifico-prctic,  Centrul Universitar de Reabilitare Medicală, Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală. 2018-2021.

2. Actul nr.5822 din 01.02.2021 de implementare a inovației în procesul științifico-prctic,  Centrul Universitar de Reabilitare Medicală, Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală. 2018-2021.

3. Actul nr.5823 din 01.02.2021 de implementare a inovației în procesul științifico-prctic,  Centrul Universitar de Reabilitare Medicală, Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală. 2018-2021.

1. Certificat de inovator Nr. 5821 din 01 februarie 2021

2. Certificat de inovator Nr. 5822 din 01 februarie 2021

3. Certificat de inovator Nr. 5823 din 01 februarie 2021