Cercetari Header image

Țîmbalari Tatiana – susținerea publică a tezei de doctor în științe medicale

Date
Conducător științific
Nacu Viorel, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar

 

În corespundere cu prevederile legale ale stării de urgenţă sanitară, ședința se va efectua cu participarea membrilor în regim mixt.

Locația: IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, Chișinău, MD-2004

Pentru partvicipare la ședință on-line se accesează linkul: http://meet.google.com/evd-gxzw-hok

 

Ședința comisiei de susținere publică a tezei de doctor în științe medicale cu tema „Dezvoltarea domeniului de transplant de țesuturi și celule umane în Republica Moldova”

 

A absolventei doctoratului Țîmbalari Tatiana

 

Program de doctorat 321.24  Transplantologie

 

Conducător: Nacu Viorel, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar

 

Conducător prin cotutelă: Lozan Oleg, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar

 

Membrii Comisiei de îndrumare

Topor Boris, dr. hab. șt. med., prof. univ., Catedra de  anatomie și anatomie clinică, USMF „Nicolae Testemițanu”;

Tănase Adrian, dr. hab. șt. med., prof. univ., Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală, USMF „Nicolae Testemițanu”;

Codreanu Igor, dr. șt. med., coordonator programe sănătate UNICEF Moldova.

 

Membrii Comisiei de doctorat

Cușnir Valeriu, dr. hab. șt. med., prof. univ., Catedra de oftalmologie și optometrie, USMF „Nicolae Testemiţanu” – Președinte

Nacu Viorel, dr. hab. șt. med., conf. univ., Laboratorul de inginerie tisulară și culturi celulare, USMF „Nicolae Testemițanu” – Conducător de doctorat

Hotineanu Adrian, doctor hab. șt. med., prof. univ., Catedra de chirurgie nr. 2, USMF „Nicolae Testemiţanu”;

Peltec Angela, dr. șt. med., conf. univ., Departamentul Medicină Internă, Disciplina de gastroenterologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”;

Taran Natalia, dr. șt. med., cercet. șt. super., Laboratorul de gastroenterologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”.

 

Referenți oficiali

Bendelic Eugeniu, dr. hab. șt. med., prof. univ., Catedra de oftalmologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”;

Codreanu Igor, dr. șt. med., coordonator programe sănătate UNICEF Moldova

Pantiș Carmen, dr. șt. med., Universitatea din Oradea, România.

 

Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronică

Teza http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/16672

Rezumatul în limba engleză http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/16674

Rezumatul în limba română http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/16673

Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 214 între orele 9.00-18.00).

 

Informație referitor la pretendentul la titlul științific

a) studii universitare și postuniversitare:

2015-2020: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Programul de doctorat 321.24. Transplantologie

 Februarie-Mai 2001: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Specializare Ftiziopneumologie

1996-1997: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Internatura, Specialitatea medic pediatru

1990-1996: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Facultatea pediatrie;

b) cele mai relevante publicații:

  1. Timbalari T, Codreanu I, Lozan O, Nacu V. Assessment of Human Tissue Transplantation Activities in the Republic of Moldova. In: Tiginyanu I, Sontea V, Railean S, editors. 4th International Conference on Nanotechnologies and Biomedical Engineering ICNBME 2019. IFMBE Proceedings. 18-21 September 2019, Chisinau, 2019, p. 621-625. Cham: Springer (IFCiteScore2019: 0.27); 2020. doi: https://doi.org/10.1007/978-3-030-31866-6_110.
  2. Timbalari T. Estimating the clinical needs for tissues and cells in the Republic of Moldova. Moldovan Medical Journal. 2020; 63(1): 19-25. ISSN 2537-6373.
  3. Țîmbalari T, Nacu V, Codreanu I. Serviciul de transplant de țesuturi și celule umane în Republica Moldova. In: Materialele conferinţei ştiinţifico-practice a oftalmologilor din municipiul Chișinău cu participarea internaţională „Actualităţi în oftalmologie”. Ed. a 6-a. Chişinău, 2019, p. 23-27.
  4. Codreanu I, Ciubotaru L, Timbalari T, Romanciuc G, Cuiban E, Gudima D. The attitude of high school students about organ donation and transplantation. In: 19th Congress of the European Society for Organ Transplantation (ESOT). Copenhagen, Denmark, 2019, p. 245.
  5. Council of Europe, European Directorate for the Quality of Medicines & Healthcare (EDQM). Active member of the working group for the elaboration of the Guide from the Republic of Moldova, Timbalari T. The Guide to the quality and safety of tissues and cells for human application. 4th ed. EDQM. Strasbourg, 2019. 663 p. ISBN 978-92-871-8945-5.
  6. Codreanu I, Romanciuc G, Țîmbalari T, Iamandi L, Iacob S, Cuiban E. Standardul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de prelevare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule umane. Aprobat la ședința Consiliului de Experți al Ministerului Sănătății al Republicii Moldova din 30 martie 2017. Aprobat prin ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova nr. 427 din 06.06.2017.
  7. Timbalari T, Lozan O, Nacu V. History of tissue and cell transplantation’s development: review article. Moldovan Journal of Health Sciences. Revista de Științe ale Sănătății din Moldova. 2017; 14(4): 108-122. ISSN 2345-1467.
  8. Timbalari T. History of tissue transplantation in the Republic of Moldova. In: Moldavian Journal of Pediatric Surgery: Formal publication of the National Society of Pediatric Surgery of the Republic of Moldova. Chișinău, 2017, p. 127. ISSN: 2587-3210.
  9. Codreanu I, Lozan O, Timbalari T. Evaluation of the transplant system in the Republic of Moldova. Management in Health. Management în sănătate. 2014; 18(4): 4-10. ISSN 1453-4541, 2067-7561. (ICV 2018: 93.76).
  10. Nacu V, Ispas A, Rudenco E, Codreanu I, Timbalari T, Topor B, Soltan, V. Sistemul informațional automatizat în asigurarea managementului calităţii în Banca de Țesuturi Umane. Curierul Medical. 2014; 57(6): 49-55. ISSN 1857-0666;

c) cele mai relevante participări active la foruri științifice internaționale/naționale:

  1. Țîmbalari T, Codreanu I, Lozan O, Nacu V. Assessment of human tissue transplantation activities in the Republic of Moldova. 4th International Conference on Nanotechnologies and Biomedical Engineering, ICNBME 2019. Chisinau 18-21 September 2019.
  2. Codreanu I, Ciubotaru L, Timbalari T, Romanciuc G, Cuiban E, Gudima D. Children’s Attitude and Knowledge About Organ Donation and Transplantation. P5. The 1st Regional Meeting of The Transplantation Society „Deceased Donation: Expanding the Donor Pool”. Istanbul, Turkey, 28-29 March 2019.
  3. Țîmbalari T. Serviciul de transplant de țesuturi și celule umane în Republica Moldova. Conferinţa ştiinţifico-practică a oftalmologilor din municipiul Chișinău cu participarea internaţională „Actualităţi în oftalmologie”. Chişinău, 07-08 iunie 2019.
  4. Timbalari T, Nacu V. Cornea transplantation in the Republic of Moldova. P11. 26th EATB Congress of the European Association of Tissue Banks. Trevizo, Italia, 18-20 October 2017.
  5. Țîmbalari T, Barrio R. Activitatea de biovigilență. Conferinţa de închiderea a proiectului TWINNING „Consolidarea Agenţiei de Transplant din Republica Moldova şi armonizarea legislativă în sfera calităţii şi siguranţei substanţelor de origine umană”. Chişinău, 11 martie 2016;

d) stagii de cercetare peste hotarele R. Moldova:

1. Octombrie – Decembrie 2015: Cursul internaţional de instruire online în domeniul donării de organe umane cu scopul terapeutic, Institutul de Donare și Transplant, DTI, Barcelona, Spania;

2. Martie – Mai 2015: Cursul internaţional de instruire online în domeniul activității băncii de țesuturi umane, Institutul de Donare și Transplant, DTI, Barcelona, Spania;

e) implementările rezultatelor:

1. Certificat de înregistrare a obiectelor dreptului de autor Seria O Nr. 6785 din 14.01.2021.

2. Certificat de înregistrare a obiectelor dreptului de autor Seria O Nr. 6786 din 14.01.2021.

3. Certificat de înregistrare a obiectelor dreptului de autor Seria O Nr. 6787 din 14.01.2021

4. Certificat de inovator Nr. 5798 din 24 noiembrie 2020.

5. Certificat de inovator Nr. 5800 din 25 noiembrie 2020.

6. Actul nr. 74 din 01.12.2020 de implemenare a inovației Nr. 5800 din 25 noiembrie 2020 în procesul științifico-didactic, Catedra de oftalmologie și optometrie a IP USMF „Nicolae Testemiţanu”, perioada aa. 2018-2020.

7. Actul nr. 25 din 26.11.2020 de implemenare a inovației Nr. 25 din 25 noiembrie 2020 în procesul științifico-practic, IMSP Institutul de Medicină Urgentă, perioada aa. 2018-2020.

8. Actul nr. 74 din 01.12.2020 de implemenare a inovației Nr. 5800 din 25 noiembrie 2020 în procesul științifico-practic, IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, perioada aa. 2018-2020.

9. Actul nr. 74 din 01.12.2020 de implemenare a inovației Nr. 5800 din 25 noiembrie 2020 în procesul științifico-practic, Agenția de Transplant, perioada aa. 2018-2020.

10. Actul nr. 72 din 30.11.2020 de implemenare a inovației Nr. 5798 din 24 noiembrie 2020 în procesul științifico-didactic, Catedra de anatomie și anatomie clinică, Laboratorul de inginerie tisulară și culturi celulare a IP USMF „Nicolae Testemiţanu”, perioada aa.2018-2020.

11. Actul nr. 24 din 25.11.2020 de implemenare a inovației Nr. 24 din 24 noiembrie 2020 în procesul științifico-practic, IMSP Institutul de Medicină Urgentă, perioada aa. 2018-2020.

12. Actul nr. 72 din 30.11.2020 de implemenare a inovației Nr. 5798 din 24 noiembrie 2020 în procesul științifico-practic, IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, perioada aa. 2018-2020.

13. Actul nr. 72 din 30.11.2020 de implemenare a inovației Nr. 5798 din 24 noiembrie 2020 în procesul științifico-practic, Agenția de Transplant, perioada aa. 2018-2020.

14. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 427 din 06.06.2017 cu privire la aprobarea Standardului privind organizarea și desfășurarea activităților de prelevare și transplant de organe, țesuturi și celule umane.