Cercetari Header image

Lupușor Nadejda - susținerea tezei de doctor în științe medicale

Date
Conducător științific
Hadjiu Svetlana, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar

 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165, sala 205

 

Ședința comisiei de susținere publică a tezei de doctor în științe medicale cu tema Calitatea vieții copilului după accidentul vascular cerebral ischemic: considerente medico-sociale

 

A absolventei doctoratului Lupușor Nadejda 

 

Program de doctorat: 321.05 Neurologie clinică

 

Conducător științific: Hadjiu Svetlana, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar 

 

Conducător științific prin cotutelă: Revenco Ninel, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar 

 

Membrii Comisiei de îndrumare:

Groppa Stanislav, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, academician al AȘM

Spinei Larisa, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar 

Vovc Victor, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar 

 

Membrii Comisiei de doctorat:

Lacusta Victor, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, academician al AȘM, Catedra de medicină alternativă şi complementară, USMF „Nicolae Testemițanu” – Președinte;

Hadjiu Svetlana, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Departamentul Pediatrie - Conducător științific;

Revenco Ninel, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Departamentul Pediatrie – Conducător științific prin cotutelă;

Sprincean Mariana, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, Catedra de biologie moleculară şi genetică umană, USMF „Nicolae Testemițanu”

 

Referenți oficiali:

Oros Mihaela, doctor în științe medicale, șef de lucrări, Disciplina Fiziologie, Facultatea de Medicină, Universitatea ”Titu Maiorescu”, București

Spinei Larisa, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar , Catedra de medicină socială și management, USMF „Nicolae Testemițanu” – membru al comisiei de îndrumare;

Railean Gheorghe, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar cercetător., IMSP Institutul Mamei și Copilului.

 

Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronica:

Teza: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/28145

Rezumatul: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/28143

Summary: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/28144

Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 225 între orele 9.00-18.00).

 

Informații referitor la pretendentul la titlul științific:

  1. Studii universitare și postuniversitare
  • 2005 – 2011: studii universitare la USMF „Nicolae Testemițanu”, Facultatea Medicină generală;
  • 2011 – 2015: studii postuniversitare de rezidențiat în pediatrie în cadrul Departamentului Pediatrie;
  • 2016 – 2018: studii postuniversitare de secundariat clinic în neurologie pediatrică în cadrul Departamentului Pediatrie;
  • 2018 – 2023: doctorand la Departamentul Pediatrie;
  • 2023– prezent: asistent universitar la Catedra de fiziologie a omului și biofizică.  
  1. Cele mai relevante publicații

Articole în reviste științifice peste hotare:

articole în reviste ISI, SCOPUS și alte baze de date internaționale*

1. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Crivceanscaia E., Groppa St., Revenco N. Dynamics of some enzyme immunoassay parameters in ischemic stroke in children. In: Balkan Medical Union. 2020; 55(4): 548-563. ISSN PRINT: 1584-9244. DOI: https://doi.org/10.31688/ABMU.2020.55.4.01.

articole în reviste din străinătate recenzate

2. Lupuşor N., Sprincean M., Calcîi C., Lupușor A., Semion M., Revenco N., Hadjiu S. Relația dintre tulburările de somn și calitatea vieții la copiii post-accident vascular cerebral: studiu de cohortă, prospectiv. In: Romanian Journal of Child and Adolescent Neurology and Psychiatry. 2022; 28(4): 11-24. ISSN: 2068-8040.

3. Lupușor N., Hadjiu S., Calcii C., Feghiu L., Griu C., Cuznets L., Sprincean M., Revenco N. Differential diagnosis of stroke in children. In: Romanian Journal of Child and Adolescent Neurology and Psychiatry. 2020; 26(4): 31-37. ISSN: 2068-8040.

4. Lupusor N., Hadjiu S., Sprincean M., Calcii C., Griu C., Feghiu L., Bejan N., Tihai O., Revenco N. Quality of life in children with stroke. In: Romanian Journal of Child and Adolescent Neurology and Psychiatry. 2018; 24(2): 31-38. ISSN: 2068-8040.

5. Sprincean M., Hadjiu S., Etco L., Calcii C., Bejan N., Egorov V., Lupusor N., Tihai O., Revenco N. Stroke in children with somegenetic pathologies. In: Romanian Journal of Child and Adolescent Neurology and Psychiatry. 2018; 24(2): 21-29. ISSN: 2068-8040.

6. Calcii C., Hadjiu S., Sprincean M., Lupusor N., Feghiu L., Griu C., Andreev N., Bejan N., Tihai O., Revenco N. Acute symptomatic post stroke seizures in children and risk of developing remote epilepsy. In: Romanian Journal of Child and Adolescent Neurology and Psychiatry. 2018; 24(2):  39-48. ISSN: 2068-8040.

7. Lupusor N., Revenco N., Sprincean M., Calcii, C., Lupusor A., Hadjiu S. The motor deficit in children with stroke. In: Romanian Journal of Child and Adolescent Neurology and Psychiatry. 2017; 23(4): 39-42. ISSN: 2068-8040.

8. Calcii, C., Revenco N., Lupusor N., Sprincean M., Hadjiu S. Cerebrovascular accident in young children: case study. In: Romanian Journal of Child and Adolescent Neurology and Psychiatry. 2017; 23(3): 75-84. ISSN: 2068-8040.

Articole în reviste științifice naționale acreditate:

articole în reviste de categoria B

9. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Revenco N, Groppa St. Ischemic stroke in children depending on risk factors. In: Moldovan Medical Journal. 2021; 64(2): 5-11. ISSN: 2537-6373. https://doi.org/10.52418/moldovan-med-j.64-2.21.01 UDC: 616.831-005.4-053.2.

10. Lupusor N., Revenco N., Grîu C., Calcîi C., Sprincean M., Hadjiu S. Importanța somnului în recuperarea copiilor cu accident vascular cerebral. În: Buletin de Perinatologie. 2020; 3(88): 55-59. ISSN: 1810-5289.

11. Sprincean M., Hadjiu S., Calcîi C., Halabudenco E., Lupușor N., Revenco N., Groppa St. Cauzele genetice asociate accidentului vascular cerebral ischemic la copii. În: Buletinul Academiei de Știiințe a Moldovei. Ştiinţe Medicale. 2020; 3(67): 46-57. ISSN: 1857-0011.

12. Lupușor N., Revenco N., Calcîi, C., Sprincean M., Hadjiu S. Aspecte medico-sociale în accidentul vascular cerebral la copii. În: Buletin de Perinatologie. 2018; 1(77): 36-38. ISSN: 1810-5289.

13. Sprincean M., Hadjiu S., Calcîi C., Lupușor N., Groppa St., Revenco N. Abordarea accidentului vascular cerebral la copil. În: Buletin de Perinatologie. 2018; 4(80): 64-69. ISSN: 1810-5289.

14. Sprincean M., Revenco N., Bejan N., Lupușor N., Calcîi, C., Hadjiu S. Aspecte etiopatogenetice al accidentului vascular cerebral (ischemic) la copii. In: Buletin de Perinatologie. 2018; 1(77): 70-74. ISSN: 1810-5289.

15. Hadjiu S., Sprincean M., Calcîi, C., Lupușor N., Revenco N. Particularități clinice și de diagnostic al accidentului vascular cerebral la copil. In: Buletin de Perinatologie. 2018; 1(77): 10-16. ISSN: 1810-5289.

16. Calcîi, C., Hadjiu S., Revenco N., Sprincean M., Lupușor N., Andreev A. Relația dintre convulsiile simptomatice acute post stroke la copii și riscul de dezvoltare a epilepsiei. In: Buletin de Perinatologie. 2018; 1(77): 26-30. ISSN: 1810-5289.

17. Sprincean M., Hadjiu S., Bejan N., Foca S., Lupușor N., Calcîi, C., Tihai O., Revenco N. Particularitățile accidentului vascular cerebral la copii cu displazii ereditare ale țesutului conjunctiv. In: Buletinul Academiei de Știiințe a Moldovei. Ştiinţe Medicale. 2018; 1(58): 39-44. ISSN: 1857-0011.

Rezumate/abstracte/teze în lucrările conferinţelor științifice naționale și internaţionale

18. Lupuşor N., Hadjiu S., CălcîiC., Feghiu L., Cuzneț L, Sprincean M., Revenco N. Predictorii calității vieții copiilor cu accident vascular cerebral ischemic. În: Materialele Conferinței științifice anuale ”Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță” USMF „Nicolae Testemițanu”; Chișinău: ECP ”Medicina”, 2022, p.389. ISBN 978-9975-82-223-7.

19. Sprincean M., Hadjiu S., Lupușor N., Revenco N., Groppa St. Unii parametri imunoenzimatici în accidentul vascular cerebral ischemic la copii. În: Materialele Conferinței științifice anuale ”Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță” USMF „Nicolae Testemițanu”; Chișinău: ECP ”Medicina”, 2022, p.404. ISBN 978-9975-82-223-7.

20. Lupuşor N., Hadjiu S., CălcîiC., Feghiu L., Cuzneț L., Grîu C., Sprincean M., Revenco N. Rezultatele neurologice la distanță la copiii cu accident vascular cerebral ischemic. În: Materialele Conferinței Chișinău-Sibiu Managementul interdisciplinar al copilului; Chișinău: Tipografia ”Taicom”, 2022, pp.161-162. ISBN 978-9975-58-274-2.

21. Sprincean M., Hadjiu S., CălcîiC., Lupușor N., Grîu C., Feghiu L., Cuzneț L., Racoviță S., Tihai O., Groppa St., Revenco N. Aprecierea imunoenzimatică a factorului ciliar neurotrofic în accidentul vascular cerebral ischemic la copii. În: Materialele Conferinței Chișinău-Sibiu Managementul interdisciplinar al copilului; Chișinău: Tipografia ”Taicom”, 2022, pp.158-159. ISBN 978-9975-58-274-2.

22. Lupuşor N., Hadjiu S., Sprincean M., CălcîiC., Feghiu L., Cuzneț L., Grîu C., Lupușor A.,  Revenco N. Importanța melatoninei în reabilitarea post AVC (pediatric). În: Revista Română a SNPCAR. Cel de-al XXII Congres SNPCAR și a 44-a Conferință Națională SNPCAR cu participare internațională; Timișoara, România: Editura Artpress, 2022, pp.116-117. ISSN: 2344 – 3405.

23. Sprincean M., Hadjiu S., CălcîiC., Lupușor N., Grîu C., Feghiu L., Cuzneț L., Racoviță S., Tihai O.,  Revenco N., Groppa St. Valoarea biomarkerilor imunoenzimatici în evoluția accidentului vascular cerebral la copii. În: Revista Română a SNPCAR. Cel de-al XXII Congres SNPCAR și a 44-a Conferință Națională SNPCAR cu participare internațională; Timișoara, România: Editura Artpress, 2022, pp.134-135. ISSN: 2344 – 3405.

24. Lupusor N., Hadjiu S., Sprincean M., Calcii C., Feghiu L., Griu C., Cuznets L., Revenco N., Groppa S. BDNF importance in neuroplasticity in children after ischemic stroke. In: European Stroke Journal; Lyon, France, 2022, 7(1S): p.365. https://doi.org/10.1177/23969873221087559.

25. Tihai O., Hadjiu S., Sprincean M., Calcii C., Lupusor N., Griu C., Feghiu L., Revenco N.  Risk of cerebral vascular accident in children with congenital cerebral malformations. In: European Stroke Journal; Lyon, France, 2022, 7(1S): p.121. DOI:10.1177/23969873221087559.

26. Constantin O., Calcii C., Sprincean M., Feghiu L., Lupusor N., Cuznet L., Calistru I., Calistru A., Griu C., Hadjiu S. The correlation between acute symptomatic post stroke seizures in children and the risck of developing epilepsy. In: European Journal of Neurology; Vienne, Austria, 2022, 29 (Suppl. 1): p.484. ISSN 1468-1331.

27. Lupusor N., Revenco N., Calcii C., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Tihai O., Sprincean M., Hadjiu S. Quality of life in children with ischemic stroke. In: European Journal of Neurology; Vienne, Austria, 2022, 29 (Suppl. 1): p.708. ISSN 1468-1331.

28. Lupusor N., Hadjiu S., Calcii C., Cuznet L., Griu C., Racovita S., Feghiu L., Sprincean M., Revenco N. Sleep disorders in post-stroke children. In: Moldovan Medical Journal; Chișinău: "Tipografia Sirius", 2021, 64 (Neuro Congress Issue): p.39. ISSN 2537-6373.

29. Sprincean M., Hadjiu S., Lupusor N., Griu C., Cuznet L., Racovita S., Feghiu L., Calcii C., Revenco N., Groppa St. Immunoenzymatic changes in ischemic stroke in children. In: Moldovan Medical Journal; Chișinău: "Tipografia Sirius", 2021, 64 (Neuro Congress Issue): p.25. ISSN 2537-6373.

30. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Racovita S., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Revenco N., Groppa St. Immunoenzymatic expressivity of interleukin-6 in pediatric ischemic stroke. In: European Stroke Journal; 2021. 6 (1S): p.396. DOI: 10.1177/23969873211034932.

31. Lupusor N., Hadjiu S., Calcii C., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Sprincean M., Revenco N. Sleep disorders in children with ischemic stroke. In: European Stroke Journal, 2021, 6 (1S): p. 253. DOI: 10.1177/23969873211034932.

32. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Feghiu L., Cuznet L., Griu C., Revenco N., Groppa St. Enzyme immunoassay parameters in ischemic stroke in children. In: Abstract Book: XIth International Congress of Geneticists and Breeders from the Republic of Moldova; Chișinău: CEP USM, 2021, p.61. ISBN 978-9975-152-13-6, DOI: 10.53040/cga11.2021.001.

33. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Racovita S., Revenco N. Role of S100B protein in ischemic stroke in children. In: International Journal of Stroke; 2020, 15(1S): p.633. DOI: 10.1177/1747493020963387.

34. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Revenco N. Etiological aspects of ischemic stroke in children. In: European Stroke Journal; 2019, 4(1S): p.647. DOI: 10.1177/2396987319845581.

35. Hadjiu S., Sprincean M., Calcii C., Lupusor N., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Revenco N. The S100B protein in the ischemic pediatric stroke. In: European Stroke Journal; Milan, Italy, 2019, 4(1S): p.516. DOI: 10.1177/2396987319845581.

36. Lupușor N., Hadjiu S., Sprincean M., Calcîi C., Feghiu L., Griu, C., Bejan N., Tihai O., Revenco N. Calitatea vieții la copii cu accident vascular cerebral. În: Supliment la Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România; Predeal, România: Editura Artpress, 2018, 24(3): pp.70-71. ISSN 2344-3405.

37. Sprincean M., Revenco N., Bejan N., Lupusor N., Calcii, C., Ețco L., Tihai O., Feghiu L., Griu, C., Andreev N., Hadjiu S. Accidentul vascular cerebral la copii în patologii genetice. În: Supliment la Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România; Predeal, România: Editura Artpress, 2018, 24(3): pp.64-65. ISSN 2344-3405.

38. Calcîi C., Hadjiu S., Sprincean M., Lupușor N., Feghiu L., Grîu, C., Andreev N., Bejan N., Tihai O., Revenco N. Convulsiile simptomatice acute post accident vascular cerebral la copii și riscul de dezvoltare a epilepsiei. În: Supliment la Revista de Neurologie ș Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România; Predeal, România: Editura Artpress, 2018, 24(3): pp.42-43. ISSN 2344-3405.

39. Lupușor N., Revenco N., Calcîi C., Sprincean M., Grîu C., Hadjiu S. Calitatea vieții copilului cu accident vascular cerebral. În: Materialele Școlii medicale pediatrice cu participare internațională, Iași, Volum de rezumate; Iași, România, 2018, p.41.

40. Sprincean M., Hadjiu S., Ețco L., Bejan N., Foca S., Lupușor N., Calcîi, C., Tihai O., Revenco N. Displaziile ereditare ale ţesutului conjunctiv: factori de risc în accidentului vascular cerebral la copii. În: Materialele Școlii medicale pediatrice cu participare internațională, Iași, Volum de rezumate; Iași, România, 2018, p.45.

41. Sprincean M., Hadjiu S., Bejan N., Foca S., Lupușor N., Calcîi, C., Tihai O., Revenco N. Riscul accidentului vascular cerebral la copii cu displazii ereditare ale țesutului conjunctiv. În: Revista Română de Pediatrie; București, România: Editura Amaltea, 2018, 57(Supll): p.101.ISSN 1454-0398.

42. Lupușor N., Sprincean M., Revenco N., Calcii C., Hadjiu S. Brain derived neurotrophic factor profile in children with ischemic stroke. In: European Journal of Paediatric Neurology; Lyon, France, 2017, 21(Suppl 1): p.172.

43. Hadjiu S., Calcii C., Sprincean M., Lupusor N., Revenco N. Stroke as first manifestation of other disorders in children. In: Archives of Disease in Childhood; București, România, 2017, 102 (Suppl 2): p.146. doi: 10.1136

44. Lupușor N., Revenco N., Sprincean M., Calcîi C., Hadjiu S. Deficitul motor la copii cu accident vascular cerebral. În: Suplimentul Revistei de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România; Cluj, România: Editura ArtPress, 2017, 23(3): pp.76-77.  ISSN: 2344-3405.

45. Calcîi C., Hadjiu S., Revenco N., Lupușor N., Sprincean M. Accidentul cerebral vascular la copiii de vârstă mică – prezentare de caz clinic. În: Suplimentul Revistei de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România; Cluj, România: Editura ArtPress, 2017, 23(3): pp.70-71.ISSN: 2344-3405.

46. Sprincean M., Revenco N., Lupușor N., Calcîi C., Pasari R., Iacomi V., Bantaș A., Gruzinschi A., Hadjiu S. Accidentele vasculare cerebrale la copii – particularități cauzale. În: Materialele Conferinței Internaționale de Pediatrie; Chișinău, 2017, pp.83-84. ISBN 978-9975-4464-6-4.

47. Lupuşor N., Revenco N., CălcîiC., Sprincean M., Pasari R., Iacomi V., Bantaș A., Gruzinschi A., Hadjiu S. Factorii de risc ai accidentului vascular cerebral la copii. În: Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe Medicale (Materialele Congresului al VI al Neurologilor și Neurochirurgilor din Moldova); Chișinău, 2017, 5(57): pp.97-98. ISSN: 1857-0011.

Brevete de invenţii, patente, certificate de înregistrare, materiale la saloanele de invenţii

48. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Bozadji V., Revenco N. Metodă de diagnostic al accidentului vascular cerebral ischemic la copii. Brevet de invenţie de scurtă durată MD 1470. BOPI, 2021.07.31.

49. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Bozadji, V., Revenco N. Metodă de diagnostic al accidentului vascular cerebral ischemic la copii. Brevet de invenţie de scurtă durată MD 1471. BOPI, 2021.07.31.

50. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Bozadji V., Revenco N. Metodă de diagnostic al accidentului vascular cerebral ischemic la copii. Brevet de invenţie de scurtă durată MD 1472. BOPI, 2021.07.31.

51. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Bozadji V., Revenco N. Metodă de pronostic al evoluţiei dereglărilor neuropsihomotorii la copii cu accident vascular cerebral ischemic. Brevet de invenţie de scurtă durată MD 1487. BOPI, 2021.08.31.

Participări cu comunicări la forumuri ştiinţifice:

Internaţionale

52. Lupușor N., Revenco N., CălcîiC., Sprincean M., Spinei LarL.isa, Groppa St., Hadjiu S. Tulburările de somn la copiii cu patologii neurologice preexistente. Cel de-al XXIII Congres SNPCAR și a 45-a Conferință Națională de Neurologie-Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și Profesiuni Asociate din România cu participare internațională, Iași, România, 20-23 septembrie 2023.

53. Lupuşor N. Tulburările de somn la copii cu patologii neurologice. Conferința națională cu participare internațională Bienala Chișinău-Sibiu, ediția a VI-a „TRANZIȚIA COPILULUI CU MALADII CRONICE LA VIAȚA DE ADULT”, 26-27 mai 2023 (on-line).

54. Lupuşor N., Hadjiu S., Sprincean M., CălcîiC., Feghiu L., Cuzneț L., Grîu C., Lupușor A., Revenco N. Importanța melatoninei în reabilitarea post AVC (pediatric). Cel de-al XXII Congres SNPCAR și a 44-a Conferință Națională de Neurologie-Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și Profesiuni Asociate din România cu participare internațională, 24 septembrie 2022 (on-line).

55. Lupuşor N. Rezultatele neurologice la distanță la copiii cu accident vascular cerebral ischemic. Conferința națională cu participare internațională Bienala Chișinău-Sibiu, ediția a V-a ”Managementul interdisciplinar al copilului”, 13 mai 2022 (on-line).

56. Lupuşor N., Sprincean M., CălcîiC., Feghiu L., Grîu C., Cuzneț L., Hadjiu S.  Impactul tulburărilor de somn asupra calității vieții la copiii după accident vascular cerebral. Al XXI-lea Congres și a 43-a Conferință națională de Neurologie-Psihiatrie a copilului si adolescentului și profesiuni asociate din România, 23 septembrie 2021 (on-line).

57. Lupusor N. Tulburările de somn după accidentul vascular cerebral suportat la copii. The 7th Congress of the Society of Neurologists of the Republic of Moldova, 18 septembrie 2021 (on-line).

58. Lupușor N. Aspecte medico-sociale în accidentul vascular cerebral la copii. Conferința Internațională Bienala Chișinău- Sibiu, ediția a II-a, Chișinău, mai 2019.

59. Lupuşor N., Hadjiu S., Sprincean M., CălcîiC., Feghiu L., Grîu C., Bejan N. Tihai O., Revenco N. Calitatea vieții la copiii cu accident vascular cerebral (Sinteză de literatură). Congresul al XIX-lea a Societății de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România, Predeal, România, 21 septembrie 2018.

60. Lupusor N. Ameliorarea neurotroficității în accidentele vasculare cerebrale la copii. Congresul al III-lea al Clubului Regal al Medicilor, București, România, 12-14 octombrie 2017.

61. Lupusor N. Deficitul motor la copii cu accident vascular cerebral. Congresul al XVIII-lea a Societății de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România, Cluj, 27-30 septembrie 2017.

62. Lupusor N. Brain derived neurotrophic factor profile in children with ischemic stroke. The 12th European Paediatric Neurology Society Congress, Lyon, France, 20-24 june 2017.

naţionale

63. Lupuşor N., Hadjiu S., CălcîiC., Sprincean M., Revenco N. Predictorii calității vieții copiilor cu accident vascular cerebral ischemic. Conferința științifică anuală ”Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță” USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, 19 octombrie 2022 (format online)

64. Lupusor N., Hadjiu S., Revenco N. Relația dintre tulburările de somn și calitatea vieții la copiii post-accident vascular cerebral. Conferința științifică anuală ”Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță” USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, 21 octombrie 2021 (format online).

65. Lupusor N., Hadjiu S., Revenco N. Importanța somnului în recuperarea copiilor cu accident vascular cerebral ischemic. Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, 22 octombrie 2020.

66. Lupusor N., Hadjiu S., Revenco N. Accidentul vascular cerebral la copii: aspecte medico-sociale. Conferința științifică anuală, consacrată aniversării a 91-a de la nașterea ilustrului medic și savant Nicolae Testemițanu, secția pediatrie și chirurgie pediatrică, USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, 18 octombrie 2018.

Participări cu postere la forumuri ştiinţifice:

Internaţionale

67. Lupusor N., Revenco N., Calcii C., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Tihai O., Sprincean M., Hadjiu S. Quality of life in children with ischemic stroke. The 8th Congress of the European Academy of Neurology.Vienne, Austria, 2022, 25 - 28 june.

68. Constantin O., Calcii C., Sprincean M., Feghiu L., Lupusor N., Cuznet L., Calistru I., Calistru A., Griu C., Hadjiu S. The correlation between acute symptomatic post stroke seizures in children and the risck of developing epilepsy. The 8th Congress of the European Academy of Neurology. Vienne, Austria, 2022, 25 - 28 june.

69. Lupusor N., Hadjiu S., Sprincean M., Calcii C., Feghiu L., Griu C., Cuznets L., Revenco N., Groppa St. BDNF importance in neuroplasticity in children after ischemic stroke. The 8th European Stroke Organisation Conference. Lyon, France, 2022, 4-6 mai.

70. Tihai O., Hadjiu S., Sprincean M., Calcii C., Lupusor N., Griu C.,  Fegiu L., Revenco N. Risk of cerebral vascular accident in children with congenital cerebral malformation. The 8th European Stroke Organisation Conference. Lyon, France, 2022, 4-6 mai.

71. Lupusor N., Hadjiu S., Calcii C., Griu C.,  Feghiu L., Cuznet L., Sprincean M., Revenco N. Sleep disorders in children with ischemic stroke. The 7th European Stroke Organisation Conference. 2021, 1-3 september (online format).

72. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Racovita S., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Revenco N., Groppa St. Immunoenzymatic expressivity of interleukin-6 in pediatric ischemic stroke. The 7th European Stroke Organisation Conference. 2021, 1-3 september (online format).

73. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Bozadji V., Revenco N. Metodă de pronostic al evoluţiei dereglărilor neuropsihomotorii la copii cu accident vascular cerebral ischemic. EUROINVENT – INVENTIONS & INNOVATIONS POSTERS. Iași, Romania, 20 mai 2021.

74. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Bozadji, V., Revenco N. Metodă de diagnostic al accidentului vascular cerebral ischemic la copii. EUROINVENT – INVENTIONS & INNOVATIONS POSTERS. Iași, Romania, 22 mai 2021.

75. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Racovita S., Revenco N. Role of S100B protein in ischemic stroke in children. The 6th European Stroke Organisation Conference and World Stroke Organisation Conference. 2020, 7-9 november (online format).

76. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Griu C., Feghiu L., Cuznet L., Revenco N. Etiological aspects of ischemic stroke in children. The 5 th European Stroke Organisation Conference (ESOC). Milan, Italy, 2019, 22-24 mai.

77. Hadjiu, M. Sprincean, C. Calcii, N. Lupusor, C. Griu, L. Feghiu, L. Cuznet, N. Revenco. The S100B protein in the ischemic pediatric stroke. The 5 th European Stroke Organisation Conference (ESOC). Milan, Italy, 2019, 22-24 mai.

78. Hadjiu S., Calcii C., Sprincean M., Lupusor N., Revenco N. Stroke as first manifestation of other disorders in children. The 8th Europaediatrics Congress. Bucharest, Romania, 2017, 7-10 june.

naţionale

79. Sprincean M., Hadjiu S., Calcii C., Lupusor N., Revenco N., Groppa St. Some immunoenzymatic parameters in ischemic stroke in children. Conferința științifică anuală ”Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță” USMF „Nicolae Testemițanu”. Chișinău, 21 octombrie 2022 (format online).

80. Lupuşor N. Factorii de risc ai accidentului vascular cerebral la copii. Materialele Congresului al VI al Neurologilor și Neurochirurgilor din Moldova. Chișinau, 3 octombrie 2017.

 

Rezumatul tezei:

Actualitatea temei. Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o problemă medico-socială majoră, o cauză importantă de letalitate și principala cauză de dizabilitate a populației la nivel mondial. Cu toate că AVC-ul pediatric este inclus în categoria bolilor neurologice rare la copii, acesta reprezintă o cauză importantă a handicapului pe termen lung și a deficitelor neurologice semnificative. Autorii mai multor studii raportează că până la 20% din copiii afectați decedează după un AVC ischemic, iar mai mult de 50% din cei care au supraviețuit prezintă sechele neurologice, cea mai frecventă fiind hemipareza.

Printre cele mai importante rezultate apreciate după AVC, cea mai mare relevanță o are calitatea vieții, deoarece oferă o evaluare cuprinzătoare a stării de sănătate, care include starea fizică, mintală și socială, un concept al definiției sănătății aparținând OMS. În funcție de tipul și gravitatea AVC-ului la copii, în perioada post-AVC se pot întâlni leziuni cerebrale multiple, care afectează toate domeniile calității vieții (tulburări fizice, psihologice, cognitive și sociale). Evaluarea calității vieții copiilor cu AVC oferă informații complementare privind starea de sănătate, influențele benefice sau negative ale tratamentului și îngrijirilor medicale. În același timp, tulburările de somn care apar după un AVC predispun la recurență, scad calitatea vieții, cresc riscul de mortalitate și sunt asociate cu rezultate funcționale mai slabe.          

 Structura tezei. Teza este expusă pe 148 pagini de text (100 pagini text de bază) și include: introducere, 5 capitole, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii generale, recomandări practice, indice bibliografic cu 164 de titluri (dintre care 43 naționale și 121 internaționale) şi 11 anexe. Materialul ilustrativ conţine 26 de tabele și 58 figuri.

Importanța practică a prezentului studiu constă în faptul că recunoașterea timpurie a nevoilor copiilor cu AVC ischemic (fizice, emoționale și sociale), dar și a problemelor legate de tulburările de somn, precum și încurajarea părinților referitor la programul de recuperare continuu, asigură un management corect al pacientului după un AVC ischemic. Studiul dat a facilitat formularea unor recomandări detaliate referitor la examinarea copiilor post-AVC ischemic pentru a crește calitatea vieții acestora și a îngrijitorilor lor.