Prezentarea Protocolului clinic național privind renunțarea la fumat la copii și adolescenți
- 385 views
Societatea de Pediatrie din Republica Moldova în parteneriat cu Departamentul Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează un Colocviu național cu participare internațională la care va fi prezentat „Protocolul clinic național privind renunțarea la fumat la copii și adolescenți”.
Evenimentul va avea loc în data de 2 iunie 2023, între orele 13:00-15:00, în format on-line, pe platforma Zoom.
La manifestarea ce se va desfășura sub egida Academiei Americane de Pediatrie sunt așteptați peste 200 de participanți – medici pediatri, medici de familie și medici rezidenți.
În calitate de speakeri vor fi invitați din România, cadre științifico-didactice din cadrul Departamentului Pediatrie și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din țară.
Printre subiectele abordate vor fi: recomandări de renunțare la fumat la copii și adolescenți; adolescenții și fumatul – o abordare fiziopatologică (teenagers and smoking – a physiopathological approach); factorii de risc și prevenirea fumatul în rândul adolescenților și rolul familiei și societății în lupta de prevenire a fumatului la copii. De asemenea, la colocviu vor fi prezentare rezultatele studiului pilot „Incidența fumatului alternativ în rândurile copiilor de 11-15 ani din Republica Moldova”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii