Cercetari Header image

Șchiopu Victor – susținerea tezei de doctor în științe medicale

Date
Conducător științific
Ghidirim Nicolae, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar

 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, Sala de conferințe 205 ( bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 165, Chișinău, MD-2004).

Ședința comisiei de susținere a tezei de doctor în științe medicale cu tema: ,,Estimarea valorică și comparativă a metodelor de diagnostic al tumorilor retroperitoneale primitive”

 

A studentului-doctorand: Șchiopu Victor

 

Program de doctorat: 321.13 Chirurgie

 

Conducător: Ghidirim Nicolae, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar

 

Conducător prin cotutelă: Țurcanu Vasile, doctor în științe medicale, conferențiar universitar

 

Membrii Comisiei de îndrumare:

Antoci Lilian, doctor în științe medicale, șef secție Gastrologie, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie, IMSP Institutul Oncologic;  

Corobcean Nadejda, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, USMF ,,Nicoale Testemițanu”, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie;                                                

Godoroja Vitalie, medic chirurg,  categoria superioară,  specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie, IMSP Institutul Oncologic.

 

Membrii Comisiei de doctorat:

Ungureanu Sergiu, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, USMF ,,Nicoale Testemițanu”, specialitatea 321.13 Chirurgie – Președinte;

Ghidirim Nicolae, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF ,,Nicoale Testemițanu”, specialitatea 321.13 Chirurgie - Conducător științific;

Belev Nicodim, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar,  specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie.

Corobceanu Nadejda, dr. şt. med., conf. univ., USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie.

 

Referenți oficiali:

Cazacov Vladimir, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF ,,Nicoale Testemițanu”, specialitatea 321.13 Chirurgie;

Dascaliuc Ion, doctor în științe medicale, Secția Tumorile Aparatului Locomotor și Melanom,  Institutul Oncologic;

Olaru Andrei, doctor în științe medicale, Secția Tumorile Aparatului Locomotor și Melanom Institutul Oncologic;

 

Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronică:

Teza:   http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/21739

Rezumatul în limba română:   http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/21738

Rezumatul în limba engleză:    http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/21737

Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 214 între orele 9.00-18.00).

 

Studii universitare și postuniversitare:

2019 - prezent - Asistent universitar, Catedra de chirurgie nr.4, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”;

2017 - 2021 – Studii postuniversitare doctorale, Școala doctorală în doemniul Științe medicale, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”, programul de doctorat 321.13 Chirurgie;

2017 – prezent – Medic chirurg, Secția Gastrologie IMSP Institul Oncologic;

2013 - 2017 – Studii postuniversitare prin Rezidențiat, specializarea Chirurgie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”;

2007 - 2013 – Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”.

 

Cele mai relevante publicații:

Monografii (naţionale / internaţionale)

  1. Ghidirim N., Șchiopu V., Corobcean N., Antoci L., Godoroja V. Tumorile retroperitoneale primitive. In: SOFRONI, D., GHIDIRIM, N., MIRON, L., MARTALOG, V., ROTARU, T. Tratat de oncologie. Chișinău; 2020. p. 650-662.
  • Articole în reviste științifice naționale acreditate:
  • articole în reviste de categoria B
  1. Șchiopu V, Scerbatiuc-Condur C, Ghidirim N. Comparative analysis of imaging investigations in the diagnosis of retroperitoneal tumors. Mold Med J. 2022;65(1):36-39. https://doi.org/10.52418/moldovan-med-j.65-1.22.06.
  2. Şchiopu V., Ţurcanu V., Ghidirim, N. Sonographic approach to the tumours of retroperitoneal space. În: Moldovan Medical Journal. 2021, nr. 6(64), pp. 37-40. ISSN 2537-6373.10.52418/moldovan-med-j.64-6.21.07
  3. Şchiopu V. Diagnosticul tumorilor retroperitoneale primitive: reviul literaturii. În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe Medicale. 2018, 2-3(59-60), 125-132. ISSN 1857-0011.
  • Rezumate/abstracte/teze în lucrările conferinţelor științifice naționale și internaţionale
  1. Gutul C., Șchiopu V. Histological and immunohistochemical profile of primary retroperitoneal tumors. In: AbstractBook "Medespera 2022", International Medical Congress. Chișinău, 2022, p. 415.
  2. Ciorici V., Șchiopu V., et al. Primitive retroperitoneal tumors – problems of diagnosis and treatment. In: Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță. 20-22 octombrie 2021, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: 2021, p. 247. ISBN 978-9975-82-223-7 (PDF).
  3. Simcov V., Șchiopu V., Vîrlan M. Sarcoamele retroperitoneale (reviul literaturii). In: Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. 21-23 octombrie 2020, Chişinău. Chişinău: USMF, 2020, p. 445.
  4. Șchiopu V. The Neurogenic Retroperitoneal Primitive Tumors. In: AbstractBook "Medespera 2018", International Medical Congress. Chișinău, 2018, pp.114-115.
  5. Butnari V., Șchiopu V. Primary Retroperitoneal Liposarcoma. In: AbstractBook "Medespera 2018", International Medical Congress. Chișinău, 2018, p. 115.
  6. Șchiopu V., Bacalîm L., Catrinici V., Antoci L., Ghidirim N. Necroza glandei suprarenale unilaterale. Prezentare de caz. În: Conferinţa ştiinţifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene”. Arta Medica, ediţie specială. 2019, 3(72), pp.167-168. ISSN 1810-1852.
  7. Șchiopu V., Butnari V., Godoroja V., Antoci L., Duda B., Ghidirim N. Sarcoamele retroperitoneale – Experiența unui singur Centru. În: Al XIII-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica Moldova. Arta Medica, ediţie specială. 2019, 3(72), p. 82. ISSN 1810-1852.
  8. Veverița I., Şchiopu V. Tumorile neuroendocrine ale tractului digestiv. În: Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, 2020, p. 462.
  9. Şchiopu V., Antoci L., Godoroja V., Ghidirim N. Tumorile retroperitoneale primitive, experienta unui singur centru. În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe Medicale. 2020, 4(68), pp. 185-186. ISSN 1857-0011.
  • Participări cu comunicări la forumuri ştiinţifice:

Internaţionale:

  1. Șchiopu V., Antoci L., Corobcean N., Ghidirim N. Tumorile retroperitoneale primitive – review al literaturii. Reuniunea Internațională de Chirurgie. Iași, 4 – 7 octombrie 2017.
  2. Șchiopu V., Antoci L., Ghidirim N. The retroperitoneal sarcomas – the experience of our clinic. Congresul Național de Chirurgie. Sinaia, 6-9 iunie 2018.

Naţionale:

  1. Șchiopu V. Tumorile retroperitoneale - probleme de diagnostic în medicina contemporană. Conferința științifică anuală în cadrul Zilelor USMF ”Nicolae Testemițanu”. Chișinău, 19 octombrie, 2017.
  2. Șchiopu V. Diagnosticul și tratamentul tumorilor retroperitoneale limfoganglionare și din țesutul conjunctiv. Conferința științifică anuală în cadrul Zilelor USMF ”Nicolae Testemițanu”. Chișinău, 18 octombrie, 2018.
  3. Șchiopu V., Antoci L., Catrinici V..Patologia Castelman cu afectarea ganglionilor limfatici retroperitoneali – imitator al tumorilor retroperitoneale. Conferința științifică anuală în cadrul Zilelor USMF ”Nicolae Testemițanu”. Chișinău, 17 octombrie, 2019.
  4. Șchiopu V. Tumorile retroperitoneale primitive, experiența unui singur centru. Al V-lea congres al Oncologilor din Republica Moldova. Chișinău, 8-9 octombrie, 2020.
  • Participări cu postere la foruri ştiinţifice:

Naţionale:

  1. Simcov V., Şchiopu V., Vîrlan M. Retroperitoneal sarcomas (literature review). Conferința științifică anuală în cadrul Zilelor USMF ”Nicolae Testemițanu” Congresul este consacrat și Zilei Științei pentru Pace și Cercetare. Chișinău, 21-23 octombrie 2020.

Implementările rezultatelor:

Rezultatele studiului au fost implementate în clinică a medicilor oncologi din cadrul CCD a IO și IMSP IO.

 

Lista certificatelor de inovaţie:

1.   SCHIOPU, V.; ANTOCI, L.; TURCANU, V.; GHIDIRIM, N.. Utilizarea tomografiei computerizate și a ultrsonografiei în determinarea  volumului intervenției chirurgicale în cazul tumorilor retroperitoneale. Certificat de inovator nr.5860; 05.10.2021.

2. SCHIOPU, V.; ANTOCI, L.; TURCANU, V.; GHIDIRIM, N.. Profilul imunohistochimic al tumorilor retroperitoneale primitive. Certificat de inovator nr.5861; 05.10.2021.

3. SCHIOPU, V.; ANTOCI, L.; TURCANU, V.; GHIDIRIM, N.. Tumorile retroperitoneale – algoritm diagnostic-curativ optimizat. Certificat de inovator nr.5862; 06.10.2021.

4. SCHIOPU, V.; ANTOCI, L.; TURCANU, V.; GHIDIRIM, N.. Algoritmul aprecierii corelației semnelor imagistice specifice și tipul TRP. Certificat de inovator nr.5863; 06.10.2021

 

Rezumatul tezei:

Repere conceptuale ale cercetării

Tumorile retroperitoneale primitive (TRP) se dezvoltă în spațiul delimitat de peritoneul parietal posterior și fascia endoabdominală, cuprinzând structuri extraorganice ale țesuturilor grăsoase, conjunctive, fasciale, vasculare, nervoase, fasciculi musculari, a vaselor și ganglionilor limfatici sau a vestigiilor embrionare, derivate mai frecvent din aparatul urogenital.

TRP  sunt tumori rare, reprezentând 0,2% din tumorile de 60.000 cercetate de Pack și Tabah, 0,07% din 30.000 colectate de Bucalossi. Literatura de specialitate rusă menționează raritatea TRP, oferind date de incidență de 0,03-1% din toate tumorile umane. Conform datelor preluate din ”Cancer Național – Registru” a Secției Monitorizare, Evaluare și Integrare a serviciilor de asistență medicală a IMSP Institutul Oncologic din Republica Moldova, pe parcursul unui an calendaristic sunt înregistrate în mediu 15-18 cazuri de TRP ceea ce a constituit 0,7%.

Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare şi identificarea problemelor de cercetare.

Tumorile retroperitoneale primitive (TRP) constituie un grup heterogen și complex de entități nozologice oncologice cu următoarele caracteristici: se dezvoltă în spațiul retroperitoneal, sunt primitive, nu aparțin tumorilor secundare metastatice sau celor invadante din vecinătate și nu au apartenență organică (pancreas, glande suprarenale, rinichi, uretere) sau oase. Având structuri histologice diferite, TRP, fac parte din grupul tumorilor dezvoltate din țesuturi moi extra-scheletale non-epiteliale, excepție fiind sistemul reticulo-endotelial, glia și țesutul stromal al organelor parenchimatoase. Tumorile de țesuturi moi constituie un grup extrem de heterogen, astfel acestea sunt clasificate în baza criteriului citogenetic și în conformitate cu țesuturile adulte cu care se aseamănă. Embriogenetic, acestea, sunt grupate în 4 categorii: mezenchimale, neurogene, teratoame sau vestigiale și chisturile retroperitoneale. Tumorile de origine mezenchimală constituie aproximativ 75,0% , fiind constituite din țesut adipos, muscular neted sau striat, vase sanguine sau limfatice, țesut conjunctiv fibros. 

Includerea acestor tumori într-o formă nozologică unică se datorează spațiului comun de dezvoltare – spațiul retroperitoneal (SRP), manifestărilor clinice similare, principiilor similare de diagnostic, principiilor comune de tratament, de bază fiind cel chirurgical. Complexitatea anatomică cât și polimorfismul tisular găzduit de acesta sunt  reflectate în condițiile prielnice neoplastice de dezvoltare a numeroaselor entități tumorale.   Spațiul retroperitoneul, poate găzdui un grup mare de tumori atât benigne cât și maligne, cele maligne fiind de 4 ori mai frecvent întâlnite.

Clasificarea tumorilor în benigne-maligne este mai mult convențională. Convenționalitatea clasificării tumorilor în benigne și maligne se datorează faptului că, deși este un indice de malignitate, unele tumori benigne, deseori au caracter de creștere infiltrativă și au o rată înaltă de recidivă. Deseori, chiar dacă histologic se confirmă prezența structurilor sarcomatoase, tumorile au capsulă și rar metastazează.

Dezvoltarea tumorilor asimptomatică, face ca diagnosticul să fie de cele mai dese ori întârziat. La momentul depistării tumorile au dimensiuni mari și frecvent implică organele din vecinătate. Unica metodă de tratament cu tentă curativă este cea chirurgicală, intervențiile fiind complexe și foarte laborioase. Diagnosticul în timp util, și monitorizarea activă a pacienților supuși intervențiilor chirurgicale pentru TRP, ar diminua semnificativ rata recurenților tumorale, ar face intervențiile mai puțin traumatizante și obținerea mai lesne a statutului de R0 al intervenției.

Conținutul de bază al tezei. Sumarul compartimentelor tezei constă în introducere, 3 capitole, discuții și sinteza rezultatelor obținute, concluzii, recomandări practice, bibliografie din 116 titluri, 88 pagini conținut de bază, 16 tabele, 27 figuri. Rezultatele obținute sunt publicate în 45 lucrări științifice.

Principalele rezultate obținute: teza reprezintă analiza datelor recente de literatură de specialitate (sinteza fiind efectuată prin procesarea bazelor de date precum: PubMed, WorldWideScience.org, SpringerLink, Academic Journal Database) privind diagnosticul și tratamentul tumorilor retroperitoneale primitive. Sunt prezentate datele generale despre aspectul clinic, imagistic și morfologic al tumorilor retroperitoneale primitive. Având în vedere faptul că spațiul retroperitoneal este un spațiu vast, conținutul căruia este constiuit din grăsime, țesut conjunctiv, vase sanguine, fascii și organe, tumorile retroperitoneale se dezvoltă nestingherit într-un silențium clinic asimptomatic pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, ajungând la dimensiuni mari în momentul diagnosticării. Din datele obținute în cercetare, pacienții se prezintă la internare cu tumori în mediu de 17.3 cm (σ=10.5),  având o perioadă de boală în mediu de 13 luni (σ=20). Atrage atenția faptul că doar 25% dintre pacienții cu TRP s-au adresat cu tumori mai mici de 10 cm. De menționat că în cazul tumorilor non-TRP, dimensiunile acestora sunt în mediu de 12.6 cm (σ=20), iar perioada de boală este mult mai scurtă, de numai 7 luni (σ=6). Aprecierea localizării tumorii este primordială pentru programarea tipului de intervenție chirurgicală. O atenție deosebită în cercetare s-a atras la utilizarea testelor diagnostice pentru determinarea localizării intra- sau retroperitoneală a tumorii bazat, tipul texturii tumorale (aspect solid, chistic sau mixt, marginile tumorale, raportul față de organele adiacente ș.a.). Informațiile obținute în urma examenelor imagistice permite planificare intervenției chirurgicale, iar în cazul implicării organelor în procesul neoplazic permite o analiză mai complex pentru aprecierea organelor care urmează a fi sacrificate într-u conferirea radicalității intervenției chirurgicale. O etapă importantă a studiului a constat în stabilirea tipurilor și subtipurilor histopatologice a tumorilor retroperitoneale, care este un factor predictiv în evoluția maladiei.