”Medicamentul - de la idee la farmacie”: Conferința ştiinţifico-practică în memoria profesorului Boris Parii
- 119 views
La 20 martie curent va avea loc Conferinţa ştiinţifico-practică „Medicamentul – de la idee la farmacie”, în memoria profesorului Boris Parii, la cea de-a 70-a aniversare. Evenimentul este de organizat de Centrul Științific în Domeniul Medicamentului al Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Asociația Farmaciștilor și Societatea Farmacologilor din Republica Moldova.
În cadrul acestei manifestări, cercetătorii autohtoni și invitații din România și Ucraina vor prezenta rapoarte științifice, ce vor aborda diverse probleme şi aspecte din domeniul farmaciei.
Conferința se va desfășura, între orele 9:00–17:00, în incinta USMF „Nicolae Testemițanu”, Sala Senatului (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165).
La 20 martie curent va avea loc Conferinţa ştiinţifico-practică „Medicamentul – de la idee la farmacie”, dedicată profesorului Boris Parii la cea de-a 70-a aniversare. Evenimentul este organizat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Centrul Științific în Domeniul Medicamentului, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Asociația Farmaciștilor și Societatea Farmacologilor din Republica Moldova.

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii