Sesiunea a XIX-a a Zilelor Uniunii Medicale Balcanice şi Congresul al II-lea în Medicina de Urgenţă din Republica Moldova
Published: 22.09.2013
- 118 views
Free
În perioada 22-24 septembrie, se va desfăşura Sesiunea a XIX-a a Zilelor Uniunii Medicale Balcanice şi Congresul al II-lea în Medicina de Urgenţă din Republica Moldova, cu geenricul „Actualităţi şi controverse în medicina de urgenţă”. Evenimentele sunt organizate de Uniunea Medicală Balcanică şi Societatea Medicină de Urgenţă şi Catastrofe din Republica Moldova, de comun acord cu Filiala Uniunii Medicale Balcanice.
La lucrările Congresului vor participa eminente personalităţi din ţară şi din străinătate (Franţa, Turcia, România, Bulgaria, Albania, Grecia, Cipru, Serbia, SUA, Rusia, Ucraina, Israel).
Programul include un şir de manifestări ştiinţifice: conferinţe, expoziţii, simpozioane, work-shopuri, unde vor fi puse în discuţie problemele actuale din domeniul diagnosticului şi tratamentului urgenţelor medico-chirurgicale.
Lucrările ştiinţifice ale Congresului vor fi editate într-un volum aparte al revistei „Arhivele Uniunii Medical Balcanice”.
Pentru mai multe informaţii, vizualizaţi programul ştiinţific.Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii