Cercetari Header image

Bordeniuc Gheorghe - susţinerea tezei de doctor în ştiinţe medicale

Date
Conducător științific
Fala Valeriu, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, Sala de conferințe 204 (bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 165, Chișinău, MD-2004)

 

Ședința comisiei de susținere a tezei de doctor în științe medicale cu tema: „Indici clinico-fiziologici în disfuncția mușchilor masticatori”.

 

A absolventului-doctoratului: Bordeniuc Gheorghe

 

Program de doctorat: 323.01 Stomatologie

Conducător: Fala Valeriu, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar

 

Conducător prin cotutelă: Lacusta Victor, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, academician al AȘM.

 

Membrii Comisiei de îndrumare:

Burlacu Valeriu, doctor în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie;

Ojovan Ala, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie;

Zagnat Vasile, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie.

 

Membrii Comisiei de doctorat:

Nicolau Gheorghe, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie - Președinte;

Zănoagă Oleg, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie - Secretar;

Fala Valeriu, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie.

Groppa Stanislav, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, academican al AȘM, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.05 Neurologie clinică

Uncuța Diana, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie.

Ciobanu Sergiu, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie.

 

Referenți oficiali:

Burlacu Valeriu, doctor în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie - membru al comisiei de îndrumare;

Tatarciuc Monica Silvia, doctor în științe medicale, profesor universitar, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Iași, România, Domeniul Medicina Dentară;

Piehslinger Eva, Ddr, profesor universitar, Universitatea de Medicină din Viena, Austria, Domeniul Medicina Dentară.

 

Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronică:

Rezumat engleză: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/23395

Rezumat romănă: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/23396

Teza: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/23400

Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 225 între orele 9.00-18.00).

 

Informație referitor la pretendentul la titlul științific:

  1. Studii universitare şi postuniversitare

2016 – prezent: medic stomatolog, Catedra de Stomatologie terapeutică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”,

2016 – prezent: asistent universitar, Catedra de Stomatologie terapeutică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”,

2016-2020 Școala doctorală în cadrul Universității  de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, specialitatea 323.01 Stomatologie;

2014 – 2016 Rezidențiat la Catedra de Stomatologie terapeutică (Specialitate – Stomatologie generală), Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”;

2009 – 2014 Student la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”

 

  1. Cele mai relevante publicaţii
  • Articole în reviste științifice peste hotare:
  • ROMANIUC D.; FALA V.; LACUSTA V.; BORDENIUC G.; FALA, P. Manifestation of sleep bruxism according to the age of patients. Stoma Edu J. 2018, 5(1): 31-37. ISSN 2502-0285, http://www.stomaeduj.com/wp-content/uploads/2018/01/SEJ_5_1.pdf.
  • Articole în reviste științifice naționale acreditate:
  • articole în reviste de categoria B:
  • LACUSTA, V., FALA, V., BORDENIUC, G. Temporomandibular disorders: perspective clinical usage of acupuncture. Moldovan Medical Journal. 2019; 62(2): 56-63. ISSN 2537-6373.
  • LACUSTA, V.; FALA, V.; ROMANIUC, D.; BORDENIUC, G.; FALA, P. Coffee consumption influence upon the clinico-neurophysiological manifestations of primary sleep bruxism. Moldovan Medical Journal, nr. 3(60), 2017, p. 17-22. ISSN 2537-6373
  • articole în reviste de categoria C:
  • ROMANIUC, D.; BORDENIUC, G.; FALA, P.; LACUSTA, V.; FALA, V. Optimizarea diagnosticului dereglărilor vegetative în sistemul stomatognat la pacienții cu bruxism nocturn sub influența substanțelor psihoactive. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. 2017, nr. 2(54), p. 276-281. ISSN 1857-0011
  • BORDENIUC G. Aspecte etiopatogenetice în disfuncția mușchilor masticatori. Medicina Stomatologică, 1(54), 2020 p. 24-38. ISSN 1857-1328.
  • ROMANIUC, D.; BORDENIUC, G.; GOLOVIN, B.; LACUSTA, V.; FALA, V. Particularitățile ultrasonografiei și termografiei infraroșii mușchilor masticatori în normă și patologie. Medicina Stomatologică, nr. 1(46), 2018, p. 7-18. ISSN 1857-1328.
  • Articole în lucrările conferințelor științifice:
  • internaționale desfășurate peste hotare
  • LACUSTA V., FALA V., BORDENIUC G., ROMANIUC D. Screening of masticatory muscle activity disorders based on infrared thermography. 1st International Health Sciences, Biomedical and Innovative Approach Congress. Congress Book. 21-22 May, 2021, Ankara, Turcia, 5 p.
  • Participări cu comunicări la forumuri ştiinţifice:
  • internaţionale:
  • BORDENIUC, G.; FALA, V.; LĂCUSTĂ, V. Opțiuni de terapie ocluzală reversibilă pentru pacienți cu disfuncții temporomandibulare miogene. Al XXI-lea Congres Internațional UNAS, București, România, 4-7 octombrie, 2017.
  • BORDENIUC, G.; FALA, V. Particularități clinice în disfuncțiile temporomandibulare miogene (Clinical aspects in myogenous temporomandibular disorders). Al IX-lea Congres Internațional al Asociației Dentare Române Pentru Educație, Iași, România, 18-20 mai, 2017. (9th ADRE Congress, 2017, Iași, Romania)
  • FALA, V.; BORDENIUC, G.; GRIBENCO, V.; NISTOR, L. Evaluarea comparativă a eficienței diferitor gutiere ocluzale la pacienți cu disfuncții temporomandibulare miogene. Congresul ADRE, București, 19-21 aprilie 2018.
  • FALA V., LACUSTA V., BORDENIUC G. Experiența abordării interdisciplinare a disfuncțiilor mușchilor masticatori. Conect Dentistry Summit MD-RO Ediția a 2-a ” Provocări și performanțe în stomatologia modernă”, București, România.
  • FALA V., BORDENIUC G., TIGHINEANU M., GAVRILIUC P., BOLUN R., CEBOTARI V. Abordări integrative în reabilitarea funcționalității sistemului stomatognat. Summitul Online Connect Dentistry MD-RO (30.11.2020-04.12.2020), București, România
  • LACUSTA V., FALA V., BORDENIUC G., IVANOV M. Interdisciplinary approach to the pain syndrome in masticatory muscle dysfunction. International Black Sea Coastline Countries Scientific Research Symposium – VI edition. 28-30 April 2021, Giresun, Turcia
  • BORDENIUC G., LACUSTA V., FALA V. Self-help method in the exacerbation of masticatory muscle disorders. 5th Asia Pacific International Modern Science Congress, 16-18 iulie, 2021, Sydney, Australia
  • FALA V.; LACUSTA V.; FALA P.; BORDENIUC G.; ROMANIUC D.; GRIBENCO V. Professions and psychoemotional status in healthy individuals and persons with primary sleep bruxism based on the age factor. Summer School 2019 – Dental Occlusion: Pros & Cons. Viena, Austria, 24-28 iulie, 2019.
  • Brevete de invenție:
  • BORDENIUC, G., BÎZGAN, S., LACUSTA, V., FALA, V. Metodă de diagnostic al disfuncțiilor mușchilor masticatori. Brevet de invenție 1608 Y, A61C 19/00. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. Nr. depozit S 2021 0083. Data depozit 2021.03.30. Publicat 2022.03.31. În: BOPI 2022, nr. 3, pp. 58.
  • BORDENIUC, G., BÎZGAN, S., LACUSTA, V., FALA, V. Metodă de diagnostic al disfuncțiilor mușchilor masticatori. Brevet de invenție 1627 Y, A61C 19/00. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. Nr. depozit S 2021 0084. Data depozit 2021.09.30. Publicat 2022.06.30. În: BOPI 2022, nr. 6, pp. 58-59.

Rezumatul tezei:

Valoarea aplicativă a studiului: Structura tabloului clinic și expresia indicilor clinico-fiziologici a disfuncției mușchilor masticatori depinde de varianta clinică, faza bolii și prezența generalizării simptomelor. Aprecierea diferențiată a funcției masticatorii se poate realiza prin indici subiectivi și obiectivi la aplicarea testului de apreciere a abilității de mixare la pacienții cu disfuncții ale mușchilor masticatori. Personalizarea diagnosticului disfuncțiilor mușchilor masticatori în funcție de faza bolii, varianta clinică se poate realiza în baza indicilor hipersensibilității senzoriale. A fost determinată valoarea diagnostică a modelării experimentale a stresului operațional și impactul acestuia asupra indicilor cantitativ-senzoriali la pacienți cu disfuncții ale mușchilor masticatori. În premieră, a fost elaborată tehnologia de examinare loco-regională a durerii, prin analiza heterogenității distribuției spațiale a sensibilității mecanice algice a mușchiului maseter.

Rezultatele cercetărilor științifice (metoda de evaluare a sensibilității mecanice algice a mușchilor masticatori, utilizarea probei de simulare a stresului operațional pentru evaluarea parametrilor de sensibilitate algică mecanică a mușchilor masticatori, metodă de screening a indicilor stării psihoemoționale a pacienților cu disfuncții ale mușchilor masticatori) au fost implementate în procesul de cercetare, activitate metodologică și clinică în Clinica stomatologică Fala Dental, Clinica stomatologică Megalux Dent, IM Centrul Stomatologic Municipal, în procesul didactic de instruire la Catedra de Stomatologie terapeutică a USMF ”Nicolae Testemițanu”.

Conţinutul de bază al tezei: Teza cuprinde adnotările în limbile română, rusă și engleză, lista abrevierilor, introducere, 5 capitole, concluzii generale, recomandări practice. Cercetarea este expusă pe 120 pagini, conține 23 tabele, 15 figuri, 7 formule, 4 anexe. Se atașează indicele bibliografic cu 288 surse, declarația privind asumarea răspunderii, CV-ul autorului.

Pricipalele rezultate obţinute: În premieră, au fost evidențiați indicii activității sistemului stomatognat, statistic semnificativ asociați cu varianta clinică a disfuncției mușchilor masticatori, faza bolii și indicii comuni ambelor criterii. Pentru prima dată, în baza analizei matematico-statistice, au fost identificate manifestările clinice, care diferențiază pacienții cu disfuncții ale mușchilor masticatori în 2 tipare distincte (regională, regional-generalizată) în baza extinderii și severității dereglărilor. Structura și severitatea indicilor cantitativi și calitativi ai disfuncțiilor mușchilor masticatori sunt în dependență de fenomenul de fibromyalginess. Aprecierea funcției masticatorii necesită evaluarea concomitentă a indicilor obiectivi și subiectivi, care descriu aspecte diferite ale performanței masticatorii la pacienți cu disfuncții ale mușchilor masticatori. Pentru prima dată, a fost demonstrat că hipersensibilitatea senzorială este un criteriu informativ, caracteristic subtipurilor clinice de disfuncții ale mușchilor masticatori. Pentru prima dată, s-a propus metoda de cartografiere a mușchiului maseter cu aprecierea indicelui de heterogenitate relativă a hărții algice, care permite o abordare nouă și informativă a disfuncțiilor mușchilor masticatori. Pentru prima dată, s-a demonstrat că modelarea stresului operațional permite evidențierea modificării toleranței și rezistenței algice a mușchiului maseter, care nu se modifică esențial în condiții de confort relativ la pacienții cu disfuncții ale mușchilor masticatori, fapt care evidențiază anumite particularității ale conexiunii stresului și a manifestărilor locale ale durerii.