Cercetari Header image

Sclifos Ina - susţinerea tezei de doctor în ştiinţe medicale

Date
Conducător științific
Țîbîrnă Gheorghe, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, academician al AŞM.

 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, Sala de conferințe 204 (bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 165, Chișinău, MD-2004)

Ședința comisiei de susținere a tezei de doctor în științe medicale cu tema: „Particularități ale diagnosticului și tratamentului carcinomului tiroidian asociat cu tiroidita autoimună”.

 

A absolventei-doctoratului: Sclifos Ina

 

Program de doctorat: 321.20 Oncologie şi radioterapie

 

Conducător: Țîbîrnă Gheorghe, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, academician al AŞM.

 

Membrii Comisiei de îndrumare:

Martalog Valentin, doctor în științe medicale, conferențiat universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie;

Vudu Lorina, doctor în științe medicale, conferențiat universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.02 Endocrinologie;

Clim Constantin, doctor în științe medicale, cercetător științific coordonator, IMSP Institutul Oncologic, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie.

 

Membrii Comisiei de doctorat:

Hotineanu Adrian, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.13 Chirurgie - Președinte;

Bîlba Valeriu, doctor în științe medicale, conferențiar cercetător, Institutul Oncologic, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie;

Cazacov Vladimir, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.13 Chirurgie.

 

Referenți oficiali:

Martalog Valentin, doctor în științe medicale, conferențiat universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie - membru al comisiei de îndrumare;

Jovmir Vasile, doctor habilitat în științe medicale, profesor cercetător, Institutul Oncologic, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie;

Casian Neonila, doctor în științe medicale, conferențiar cercetător, Institutul Oncologic, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie.

 

Teza și rezumatele pot fi consultate la adresa electronică:

Rezumat engleză: http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/21831;

Rezumat romănă: http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/21830;

Teza: http://repository.usmf.md/./handle/20.500.12710/21832

 

Avizele/comentariile/propunerile la teză pot fi transmise la adresa electronică phdschool@usmf.md sau depuse în forma pe hârtie la Școala doctorală în domeniul Științe medicale (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 165, bir. 225 între orele 9.00-18.00).

 

Informație referitor la pretendentul la titlul științific:

  1. Studii universitare şi postuniversitare

2014 – prezent: medic  oncolog în secția Tumori regiunea cap și gât, IMSP Institutul Oncologic

2015-2021 Școala doctorală în cadrul Universității  de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, specialitatea 321.20 Oncologie și radioterapie;

2010 – 2014 Rezidențiat la Catedra de oncologie, hematologie şi radioterapie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”;

2004 – 2010 Studentă la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”

  1. Cele mai relevante publicaţii

Articole în reviste științifice peste hotare:

Sclifos Ina. Hormonal manifestations of thyroid cancer associated with autoimmune thyroiditis. In: International Journal of Research –GRANTHAALAYAH, 2021(10), pp.29-36.ISSN(Print):2394-3629, ISSN online 2350-0530 https://doi.org/10.29121/granthaalayah.v9.i10.2021.4291.

Articole în reviste științifice naționale acreditate:

  • articole în reviste de categoria B:

Sclifos Ina. Particularitățile examenului histologic în carcinomul tiroidian asociat cu tiroidita autoimună. În: Arta-Medica. Chișinău, 2021, 3(80), pp.14-17. ISSN 1810-1852.

Sclifos Ina. Generalități, aspecte etiologice, epidemiologice și  statistica cancerului tiroidian asociat cu tiroidita autoimună (revista literaturii). În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe Medicale. Chişinău, 2020, 4(68), pp. 92-96. ISSN 1857-0011.

Sclifos Ina. Corelația dintre constatările citologice și histologice în carcinomul suspectat de glanda tiroidă. În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe Medicale. Chişinău, 2020, 4(68), pp. 96-99. ISSN 1857-0011.

Sclifos Ina. Date statistice și generale cu privire la carcinomul tiroidian asociat cu tiroidita autoimună. În: MJHS (Moldovan Journal of Health Sciences) Chişinău, 2022 (1), pp.100-108. ISSN 2345-1467.

Articole în lucrările conferințelor științifice:

  • internaționale desfășurate peste hotare

Sclifos Ina. Роль эхопункции в диагностике опухолей щитовидной железы" в VIII-ая Международная научно-практическая конференция. In: "CHALLENGES IN SCIENCE OF NOWADAYS, 4-5 апреля 2021 года в г. Вашингтон, США: EnDeavours Publisher, 2021, (48), c.805-810. ISBN 979-1-293-10109-3.

Sclifos Ina. Особенности послеоперационных гистологических результатов рака щитовидной железы, ассоциированного с аутоиммунным тиреоидитом.", в: IV Международной научно-практической конференции SCIENTIFIC COMMUNITY: INTERDISCIPLINARY RESEARCH" (18-19 мая 2021 года в г. Гамбург, Германия): Busse Verlag GmbH, 2021, (57) с. 496-500. ISBN 978-3-512-31217-5 .

Sclifos Ina. Общие даты, связь рака щитовидной железы с аутоиммунным тиреоидитом (обзор литературы). В: VII-ая Международная научно-практическая конференция "CHALLENGES IN SCIENCE OF NOWADAYS" (26-28 ноября 2020 года в г. Вашингтон, США: EnDeavours Publisher, 2020, 3(36) с.1150-1160. ISBN 979-1-293-10109-3.

  • internaționale desfășurate în Republica Moldova

Sclifos Ina. Histhopatological features of thyroid carcinoma associated with autoimmune thiroiditis- a case prezentation. В: III-я Международная научно-практическая конференция "EXPERIMENTAL AND THEORETICAL RESEARCH IN MODERN SCIENCE". Кишинев, 2021,(47) с.162-167. ISBN 978-5-368-01372-3.

  • Participări cu comunicări la forumuri ştiinţifice:
  • internaţionale:

Sclifos Ina. Bзаимная связь между цитологическими и гистологическими данными при подозрении на рак щитовидной железы. В: Внеочередной XII Съезд онкологов и радиологов стран СНГ и Евразии им. Трапезникова Н.Н., посвященный 25-летию АДИОР, 2021 в онлайн формате https://adior-onco2021.com

Certificate de inovator:

Sclifos Ina. Metoda de puncție ecoghidată a nodulilor glandei tiroide. Certificat de inovator nr. 5792 din 28.10.2020.

Sclifos Ina, Țîbîrnă Gheorghe, Martalog Valentin. Algoritm de diagnostic al cancerului glandei tiroide asociat cu tiroidita autoimună. Certificat nr. 5850 din 07.06.2021.

 

Rezumatul tezei:

Problema științifică soluționată: În studiu este demonstrată prioritatea efectuării puncției ecoghidate a formațiunilor tiroidiene la pacienții cu suspiciu la cancer tiroidian asociat cu tiroidita autoimună la etapa de diagnostic. Acest lucru a permis implementarea şi dezvoltarea noilor abordări diagnostice şi de tratament chirurgical la pacienţii cu carcinom tiroidian asociat cu tiroidită autoimună.

Valoarea aplicativă a studiului: Au fost elaborate recomandări practice în conduita specialiștilor oncologi și endocrinologi pentru optimizarea diagnosticului și tratamentului pacienților cu CT asociat cu TA, cu elaborarea algoritmului de diagnostic și tratament ce va face posibilă personalizarea tacticii de tratament.

Metoda de puncție ecoghidată a formațiunilor tiroidiene a fost implementată în cadrul CCD Institutul Oncologic din R.M.

Conţinutul de bază al tezei: Teza cuprinde adnotările în limbile română, rusă și engleză, lista abrevierilor, introducere, 4 capitole, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii generale, recomandări practice. Cercetarea este expusă pe 110 pagini, conţine 27 tabele, 40 figuri, 4 anexe. Se atașează indicele bibliografic cu 105 surse, declaraţia privind asumarea răspunderii, CV-ul autorului.

Pricipalele rezultate obţinute: Au fost studiate în premieră pe teritoriul Republicii Moldova particularitățile epidemiologice ale carcinomului tiroidian asociat cu tiroidita autoimună, în funcție de sex, vârstă, mediu de trai, regiunea teritorial-administrativă, grupa sanguină. A fost determinată frecvenţa acestei maladii pe perioada anilor (2017-2019); studiate particularitățile clinice, citologice, histopatologice la această categorie de pacienți; A fost implementată metoda de puncție aspirativă ecoghidată a formațiunilor glandei tiroide în cadrul IMSP IOM și a fost apreciat rolul puncției ecoghidate a formațiunilor glandei tiroide în diagnosticul carcinomului tiroidian asociat cu tiroidita autoimună; Au fost analizate rezultatele tratamentului chirurgical aplicat pacienţilor cu carcinom tiroidian asociat cu tiroidita autoimună; Au fost elaborate recomandări practice ca algoritm în diagnosticul și tratamentul pacienților cu CT asociat cu TA.