Postdoctorat
Postdoctoratul constituie o formă de aprofundare a cunoştinţelor teoretice şi a cercetărilor ştiinţifice ale persoanelor care deţin gradul ştiinţific de doctor şi o modalitate de pregătire a tezei de doctor habilitat.
Postdoctoratul se organizează pe un termen de până la doi ani. La postdoctorat se admit persoane care au grad ştiinţific de doctor, care au lucrări ştiinţifice (brevete) ce conţin rezultate de pionerat pentru ştiinţă şi practică – soluţii, legităţi, generalizări, concluzii generatoare de noi direcţii, implementări de valoare, realizate după susţinerea tezei de doctor (deosebite şi net superioare acesteia) şi constituie cel puţin 2/3 din rezultatele ce stau la baza unei teze de doctor habilitat.
Decizia de admitere la postdoctorat aparține Senatului Universităţii cu aprobarea, ulterioară, a C.N.A.A.